V. Ponta: Relaţia dintre România şi Moldova trebuie să treacă, în sfârşit, de stadiul declaraţiilor frumoase

Data publicării:
ponta leanca

Relaţia dintre România şi Moldova trebuie să treacă în sfârşit, de la stadiul declaraţiilor foarte frumoase şi sentimentale, care n-au lipsit în aceşti 23 de ani, la lucruri concrete. Adică am discutat din nou şi, cu eforturile bine cunoscute, sper să avansăm cât mai rapid, în acest an, cu toate conectările în zona energiei, vorbesc de gazoduct, dar şi de linia de conexiune de energie electrică; de asemenea, de celelalte programe în care România şi Moldova colaborează, fie că e vorba de asistenţă, fie că e vorba de cooperare transfrontalieră”, a spus Victor Ponta într-o conferință de presă comună cu premierul de la Chișinău, Iurie Leancă.

La rândul său, Iurie Leancă, aflat la prima vizită la București în calitate de prim-ministru, l-a invitat pe Victor Ponta să asiste la 27 august la începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni.

Sunt convins că discuţiile pe care le-am avut astăzi, foarte punctuale, nu doar declaraţii, ci şi acţiuni care sprijină aceste declaraţii, ne vor permite ca pe 27 august, atunci când vom sărbători la Chişinău Ziua Independenţei, împreună cu domnul prim-ministru şi în prezenţa comisarului UE pentru energie, să putem lansa construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni”, a spus Iurie Leancă.

În conferința de presă organizată după întâlnirea celor doi premieri, Victor Ponta și-a declarat sprijinul pentru guvernul lui Iurie Leancă.

Vreau să exprim încă o dată sprijinul total pe care România îl acordă eforturilor de integrare europeană. Summit-ul de la Vilnius, din această toamnă, va fi un moment extrem de important şi sunt absolut convins că pentru Republica Moldova deciziile adoptate acolo, din partea Uniunii Europene, vor fi deciziile cele mai bune”, a spus premierul român.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Sarah Jessica Parker, despre comentariile care au afectat-o teribil la începutul filmărilor pentru „SATC”: Am...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
30 magistrați cer să iasă la pensie cu 25.000 lei. Nicușor Dan le blochează. Bolojan vrea să le taie
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie