Valer Dorneanu a întrebat BEC de ce la referendum nu a votat toată lumea pentru ambele întrebări

Data publicării:
Valer Dorneanu si Florin Iordache in 2012_agerpres_6037447

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a trimis joi la BEC o solicitare de informații despre referendumul pe teme de justiție. CCR a amânat pentru 27 iunie luarea unei decizii în privința validării referendumului, adică la distanță de o lună de la pronunțarea votului.

În adresa trimisă de președintele CCR la BEC se cer informații despre listele de votanți la referendum, lămuriri legate de diferența apărută în procesele verbale între listele pentru referendum și listele electorale permanente și de diferența între numărului de votanți pentru o întrebare și numărul de votanți înregistrați la cealaltă întrebare.  

Biroul Electoral Central analizează vineri solicitarea venită de la CCR. 

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, CCR "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia".

De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevăd că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

ccr 1
ccr 1

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”