Valeriu Zgonea, exclus din PSD pentru „manifestări individualiste” 

Data publicării:
valeriu zgonea fb 1

Hotărârea Comitetului Executiv Național al PSD datează din 27 aprilie și este semnată de președintele PSD Liviu Dragnea și secretarul general al partidului Marian Neacșu.

În hotărârea citată se arată că Valeriu Zgonea a declarat „injust” că „partidul se află pe marginea prăpastiei” și a avut manifestări individualiste.

„Analizând situația creată de declarațiile și actiunile publice îndreptate împotriva Partidului Social Democrat precum și manifestările individualiste prin care s-a încercat crearea unui climat de instabilitate și dezbinare în partid, în pragul alegerilor locale din 2016.

Ținând cont de Raportul Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj din care a rezultat că domnul Valeriu-Ștefan Zgonea nu a respectat disciplină democratică a Partidului Social Democrat, excedând prin acțiunile sale procedura dezbaterii interne în cadrul partidului, apreciind injust și declarând public că "partidul se află pe marginea prăpastiei", nerespectând linia generala a partidului și agenda politica a acestuia”, se arată în hotărârea obținută de Hotnews.

Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD pe 27 aprilie cu unanimitate de voturi, după ce l-a criticat pe președintele PSD Liviu Dragnea. 

Deputatul a declarat, după condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumul, că acesta ar trebui să plece de la șefia partidului.

PSD trebuie să fie condus de oameni integri, decenți și responsabili. Asta e opinia mea și nu mi-o schimb. Am mai trecut prin astfel de momente. Sunt membru și voi rămâne un membru fidel. Dacă voi fi demis sau mi se retrage sprijinul, mă supun deciziilor lor. Tot ei sunt cei care au decis ca eu să fiu președinte executiv sau președintele Camerei Deputaților”, a spus Zgonea la acea vreme. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...