Vasile Dîncu: PSD nu merge în acest moment la Cotroceni cu nicio propunere de premier

Data actualizării: Data publicării:
vasile dincu sustine o conferinta de presa la sediul psd
Vasile Dîncu, la o conferință a PSD. FOTO: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

PSD nu va merge, cel mai probabil, la consultările de la Cotroceni, cu o propunere de premier, însă o decizie va fi luată luni dimineaţă în Consiliul Politic Naţional al partidului, a declarat, duminică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu.

"PSD nu merge în acest moment cu nicio propunere pentru că vrem să vedem ce vrea preşedintele, în primul rând. Preşedintele este cel care s-a aflat în spatele, cel puţin, a unei părţi din această criză, cea politică, a girat-o până la urmă, girându-l pe Florin Cîţu şi trebuie să-şi refacă guvernarea pentru că acest tip de guvernanţă nereuşită până acum, cel puţin din perspectiva rezultatelor guvernării, este eroul principal. (...) Analizăm această situaţie, vom vedea luni dimineaţă, înainte de a merge la Cotroceni.

Avem un Birou Naţional, putem să facem şi un Consiliu Naţional, dacă este cazul. Dar în acest moment, cred că în această fază nu suntem hotărâţi pentru că nu suntem siguri de intenţia preşedintelui", a afirmat Dîncu, la Prima Tv, citat de Agerpres.

El a adăugat că preşedintele Iohannis a spus că nu va pune niciodată un premier de la PSD şi acum doreşte refacerea actualei coaliţii.

"Deci, ne spune lumea: bun, acum l-aţi dat jos, acum treceţi la guvernare. Cum să mergem la putere? Pentru că este atributul preşedintelui să numească premierul. Preşedintele s-a pronunţat mai demult că nu va pune niciodată un premier al PSD. Am mers cu propuneri, după alegeri, şi am fost refuzaţi.

Acum, de bun simţ ar fi fost ca domnul Cîţu, după ce a observat că are o majoritate de 281 în Parlament împotriva lui, să-și dea demisia şi preşedintele să refacă, să revenim la situaţia de la început, la situaţia de după alegeri şi atunci să dea ocazia să se creeze o majoritate, normal ar fi fost ca PSD, că a avut cele mai multe voturi, a câştigat alegerile, chiar dacă nu a făcut majoritatea de 51%.

Acum vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, este o variantă pentru că a făcut şi această punte peste weekend, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie, pentru că nu are rost să ne ducem cu propunere când nu ni se cere propuneri, pentru că o facem în van. Înţelegem că preşedintele vrea să se refacă această coaliţie", a adăugat Dîncu. 

La rândul său, Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național de vineri să nu propună niciun premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, dacă nu va reuși să contureze o majoritate parlamentară.

Luni încep consultările la Palatul Cotroceni

Luni, la Palatul Cotroceni încep consultările convocate de președintele Klaus Iohannis pentru formarea următorului guvern. PNL va fi reprezentat de președintele PNL, Florin Cîțu, și prim-vicepresedinții: Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.

Programul consultărilor:

  • Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
  • Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...