Victor Ponta: Dan Diaconescu nu va fi ministru

Data publicării:
dan diaconescu -Mediafax Foto-Ciprian Sterian

FOTO: MEDIAFAX

Preşedintele PSD a spus că discuțiile cu PPDD pentru un post de ministru vor continua.

„Protocolul se semnează, dar se semnează cu partidul, iar preşedintele partidului este doamna Man. În materie de miniştri, şi cu PNL, când erau la guvernare, PC, UNPR, UDMR am spus că există două criterii: susţinerea politică şi capacitatea mea de a lucra cu ministrul respectiv. Uneori am mai lăsat de la mine, dar nu pot lăsa mereu. Diaconescu o să fie preşedinte, o să fie multe alte lucruri, nu poate sta ca ministru", a spus Victor Ponta într-o emisiune televizată explicând astfel de ce Dan Diaconescu nu va putea ocupa un post de ministru.

Liderul PSD a susţinut că motivul pentru care este avută în vedere încheierea unui acord de colaborare cu PPDD este acela că, la nivel local, aceasta este singura formaţiune cu care se mai poate colabora după apropierea dintre PNL şi PDL.

Întrebat dacă există un consens cu celelate partide din USD privind încheierea unei alianţe cu PPDD, Victor Ponta a răspuns: „Sigur că am vorbit şi sigur că sunt informaţi şi ştiu foarte bine”, relatează Mediafax.

El a mai spus că negocierile dintre PSD şi PPDD au fost suspendate în perioada sărbătorii de Rusalii.

Solicitat să comenteze faptul că PPDD încheie alianţe cu partidele de dreapta în teritoriu, respectiv la Braşov, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Dâmboviţa, Ponta a răspuns: „Ei...discută”.

„Evident că, dacă semnăm un acord, îl semnăm ca să se aplice în practică. Dacă nu, nu are rost să-l mai semnăm, dar, din câte am văzut eu şi am discutat cu colegii noştri, la Timiş s-a făcut majoritate, la Galaţi. Singurul lucru este la primăria Braşov, acolo unde PNL, PDL şi PPPD au schimbat viceprimarul nostru", a menţionat Victor Ponta.

PPDD a încheiat deja alianţe cu PDL şi PNL la Hunedoara, Gorj şi Braşov şi discută cu aceleaşi partide la Iaşi şi în Dâmboviţa. Mai mult, liderii partidului susţin că acolo unde alianţele cu PSD nu asigură majoritate, membrii PPDD vor merge pe mâna formaţiunilor de dreapta.

Acţiunile Partidului Poporului i-au supărat foarte tare pe social-democraţi.

Dacă se mai întâmplă situaţii ca cea de la Braşov, în care ei spun la centru că sunt anti-Băsescu, în schimb la Brașov au facut alianțe cu cei de la PDL şi PNL, atunci asta nu ne va ajuta în negocieri”, a declarat Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât timp vom mai strânge cureaua. Începe austeritatea, vin taxe noi și prețuri greu de dus
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Fiica lui Liviu Vârciu va „bifa” prima intervenție estetică la doar 22 de ani. Fanii, vehemenți: „Nu, ăsta e...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...