Prefectul de Cluj şi familia lui au fost depistaţi cu coronavirus

Data publicării:
mircea abrudean
FOTO: Facebook Mircea Abrudean

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, şi familia acestuia au fost depistaţi cu coronavirus. El a anunțat că toți se vor interna în spital.

"În cursul serii de 3 iulie, am fost cu băieţelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febră, care am crezut iniţial că are legătură cu ieşitul dinţişorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo-amigdalită. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare COVID-19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 4 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat şi eu şi soţia mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. În cursul acestei dimineţi, ne vom interna cu toţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj", a declarat, duminică, prefectul Mircea Abrudean.

El îi îndeamnă pe toţi clujenii să fie responsabili.

"Consider că este extrem de importantă transparenţa, aşa cum am procedat şi până acum în comunicarea publică. Vreau să îi îndemn încă o dată pe toţi clujenii să fie responsabili, să se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existenţa acestui virus - să se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmaţii. Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum şi sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Vă doresc tuturor multă sănătate şi succes în tot ceea ce faceţi. Vă voi ţine la curent cu evoluţia situaţiei", a mai spus prefectul de Cluj, citat de Agerpres.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...