Primăria Capitalei va lua un împrumut de 574 de milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
gabriela-firea-fb-pmb
Foto: PMB

Consilierii municipali au adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect care prevede contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile în valoare totală de până la 574.869.000 lei (inclusiv cupoane obligaţiuni), cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani.

Contractarea se face pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.

Conform proiectului, primarul general este împuternicit să negocieze şi să semneze, în numele Municipiului Bucureşti, termenii şi condiţiile finanţării, contractul şi acordul de garantare aferent.

În referatul de aprobare se arată că, în ceea ce priveşte Programul de emisiune de obligaţiuni emise în anul 2015, Municipiul Bucureşti are obligaţia ca la data scadentă de 4 mai 2020 să ramburseze integral rata de 555.000.000 lei şi să achite cupoanele anuale în valoare de 19.869.000 lei aferente emisiunii de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani.

Se menţionează, totodată, că în 2019 au scăzut încasările din cotele defalcate din impozitul pe venit în raport cu anii anteriori şi că acestea reprezintă principala sursă de venituri la bugetul local. Este invocată de asemenea „creşterea semnificativă a cheltuielilor Municipiului Bucureşti cu rambursările de credite în anul 2020 faţă de anul 2019 şi anul 2018 (de peste cinci ori)”.

„Noi, acum, practic, refinanţăm un credit din 2015, iar în 2015 s-a refinanţat un credit din 2005, deci nu ne împrumutăm noi acum de la zero pentru cheltuieli curente sau plata unor facturi, ci plătim un credit foarte vechi. Dacă e cineva care vrea să-l plătim punctual anul acesta, eu cred că ar trebui să ne comportăm ca pe timpul lui Ceauşescu, când a fost înfometată populaţia ca să se plătească datoria externă”, a spus primarul general, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB.

Ea a menţionat că Municipalitatea a avut o contribuţie importantă la diminuarea datoriei Capitalei.

„Cât priveşte contribuţia noastră în aceşti trei ani pentru diminuarea datoriei municipiului Bucureşti, cred că am avut una importantă, pentru că am achitat din banii bucureştenilor 190 milioane de euro, însemnând împrumuturi contractate în anii anteriori, atât tranşe de împrumut cu tot cu dobânzile aferente”, a afirmat Firea.

Roxana Wring, consilier USR şi preşedinte USR Bucureşti, a spus înainte de şedinţa CGMB că din nou Primăria se împrumută ca să plătească datorii mai vechi.

„Deja împrumuturile sunt la 16% din buget anul acesta, să nu uităm de împrumutul pe care l-au făcut pentru RADET, suntem deja la 12 milioane de euro împrumut în acest an, ne lăudăm cu investiţii, dar ele sunt la mai puţin de 15% şi să nu uităm că companiile continuă să cheltuie în jur de trei miliarde de lei, deci ne aflăm în faţa unui faliment nedeclarat”, a susţinut Wring.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă