Proiect al MAI: Noile prevederi după care polițiștii trebuie să intervină în cazurile de violenţă domestică
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook
Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică, vineri, un proiect de ordin privind gestionarea cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti.
Foto: Facebook
„Proiectul cuprinde o serie de dispoziţii ce stabilesc structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care sunt competente să realizeze intervenţia la evenimente de violenţă domestică. Întrucât Poliţia Română are deja moduri de intervenţie bine stabilite, prin propunerea de ordin prezentată alăturat s-a urmărit ca aceste modalităţi să fie adaptate la particularităţile cazurilor de violenţă domestică, fără a necesita antrenarea unor resurse suplimentare”, se arată în referatul de aprobare.
Potrivit proiectului, ordinul va reglementa procedura de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică, cooperarea cu celelalte instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, procedura de emitere şi de punere în executare a ordinului de protecţie provizoriu.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică ar urma să se desfăşoare ca urmare a sesizărilor realizate de persoanele implicate, de persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă sau de alte persoane, dar şi din oficiu.
În cazul sesizărilor formulate în scris, poliţistul care preia sesizarea va gestiona intervenţia şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu, indiferent dacă victima reclamă sau nu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Cu ocazia intervenţiei, poliţiştii vor lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi eliminarea riscurilor imediate, iar dacă se impune vor solicita intervenţia echipelor medicale. În vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii vor evalua situaţia de fapt pe baza unui formular de evaluare a riscului.
„În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu (...). Ordinul de protecţie provizoriu poate fi emis chiar în lipsa acordului victimei, dacă în urma evaluării riscului de către poliţist rezultă necesitatea emiterii acestuia”, se mai prevede în proiect.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.