Reacția lui Mircea Geoană după explozia de la Costineşti: România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată

Data publicării:
mircea geoana
Foto: captură video Mircea Geoana/ YouTube

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a dat asigurări, miercuri, după explozia de la Costineşti, că România este în siguranţă, chiar dacă Marea Neagră e tensionată, precizând că acest tip de incidente vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi.

„Marea Neagră este un loc tensionat, ceea ce putem spune har Domnului că suntem în NATO noi ca ţară şi noi şi bulgarii şi turcii şi sunt convins că şi la nivel naţional şi la nivel multinaţional vom lua măsurile pentru a putea lăsa nestânjenit comerţul pe Marea Neagră, este foarte important”, a spus Mircea Geoană, potrivit News.ro.

El a precizat că „acest tip de incidente este convins că vor fi tratate de autorităţile române în condiţii profesioniste şi fără dificultăţi”. „Deci aş spune ca lumea să stea liniştită, România e o ţară sigură şi Marea Neagră cel puţin în zona limitrofă NATO, este o zonă liberă şi sigură”, a afirmat Mircea Geoană la Euronews.

O explozie puternică s-a produs luni dimineaţă în apropierea unui dig din faţa hotelului Forum din staţiunea Costineşti de la Marea Neagră din România. Potrivit primelor informaţii, a fost vorba de o mină marină.

Forţele Navale Române au anunţat ulterior că nu au fost identificate mine marine în derivă în urma cercetărilor făcute în apropierea ţărmului la Costineşti, precum şi în spaţiul maritim cuprins între Constanţa şi Mangalia. Misiunile de monitorizare a raionului maritim aflat în responsabilitatea Forţelor Navale Române vor continua, arată sursa citată.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...