Video&Foto Rețele de droguri, destructurate: percheziții în patru județe, inclusiv în penitenciare. Minori folosiți în operațiuni

Data actualizării: Data publicării:
Percheziţii de amploare, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri
Percheziţii de amploare, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri. Foto. DIICOT

Polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat miercuri dimineață 37 de percheziții în județele Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița și Alba, inclusiv în două penitenciare, vizând patru grupări de crimă organizată specializate în traficul de droguri. Ancheta a scos la iveală metodele de distribuție, inclusiv folosirea minorilor pentru transport și livrare, amenințări violente și chiar utilizarea armelor de foc pentru extinderea rețelei. Drogurile erau vândute în cartiere din Reșița, Timișoara și Bocșa, iar unele erau introduse în penitenciare prin metode ingenioase. 45 de persoane urmează să fie audiate în acest dosar.

„Astăzi, 19 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraş-Severin, pun în aplicare 37 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două unităţi de penitenciar, într-un dosar penal având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, au transmis, miercuri, DIICOT şi IGPR.

Sursele citate au precizat că, pe parcursul anului 2024, 35 de persoane cercetate ar fi constituit, în municipiul Reşiţa, patru grupări de criminalitate organizată, specializate în vânzarea de droguri de risc, droguri de mare risc şi substanţe cu efecte psihoactive. Aceste grupări ar fi colaborat atât în ceea ce priveşte schimbul de droguri, cât şi în distribuţia stradală, unii membri migrând de la o grupare la alta în funcţie de tipul de drog comercializat şi de câştigurile obţinute.

„Astfel, primul grup infracţional organizat s-ar fi axat pe vânzarea de droguri de risc, în principal, în perimetrul cartierului Muncitoresc, din municipiul Reşiţa. Persoanele cercetate ar fi dezvoltat o reţea importantă de clienţi, inclusiv prin faptul că unul dintre ei ar fi închiriat şi pus la dispoziţia consumatorilor un imobil, în care ar fi organizat diverse evenimente private, pe parcursul cărora ar fi oferit cu titlu gratuit şi ulterior ar fi vândut clienţilor, inclusiv minori, canabis”, au precizat anchetatorii.

Potrivit acestora, aprovizionarea ar fi fost realizată de către liderul grupării, care ar fi expediat din Spania cantităţi de canabis şi haşiş, introduse în ţară prin intermediul unor firme de transport internaţional.

„Cea de-a doua grupare de criminalitate organizată, coordonată de doi lideri, ar fi acţionat pe o zonă extinsă, respectiv în municipiile Timişoara şi Reşiţa şi oraşul Bocşa, fiind specializată în comercializarea de droguri de risc şi mare risc (canabis şi cristal). Membrii grupării aflaţi în eşalonul de execuţie ar fi îndeplinit diferite sarcini, respectiv deţinerea, transportul şi distribuţia stradală a drogurilor”, au mai precizat sursele citate.

Anchetatorii au explicat că, pentru a extinde aria de distribuţie a drogurilor în alte localităţi, liderul grupării specializate în comercializarea drogurilor de mare risc ar fi coordonat activitatea unor membri în scopul racolării forţate de tineri consumatori, dar şi de distribuitori de droguri.

„În acest scop, membrii palierului de execuţie ar fi recurs la acte de violenţă şi lipsire de libertate, inclusiv prin folosirea de arme de foc letale”, mai arată IGPR şi DIICOT.

Al treilea grup infracţional organizat ar fi început să acţioneze din septembrie 2024, membrii săi comercializând atât droguri de risc, cât şi substanţe psihoactive, cu precădere în cartierul Govândari, din municipiul Reşiţa.

„În scopul obţinerii unor sume importante din vânzarea substanţelor interzise, dar şi pentru a ascunde implicarea sa, liderul grupării ar fi atras în activitatea infracţională mai multe persoane de încredere, printre care şi un minor”, au transmis anchetatorii.

Potrivit acestora, cea de-a patra grupare de criminalitate organizată s-ar fi constituit la iniţiativa unei persoane cercetate, recent eliberată din penitenciar, care, în calitate de lider, ar fi coordonat distribuţia de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, atât în interiorul unor unităţi de penitenciar, cât şi către diverşi dealeri stradali.

„Astfel, acesta ar fi procurat drogurile şi substanţele psihoactive, le-ar fi impregnat pe diverse tipuri de hârtie, iar ulterior le-ar fi expediat sub formă de corespondenţă în penitenciare, unde membrii grupului infracţional s-ar fi ocupat de comercializare. Pe parcursul cercetărilor a reieşit faptul că majoritatea persoanelor cercetate ar fi angrenat minori în activităţi de depozitare, transport şi vânzare a drogurilor către diverşi clienţi sau ar fi procedat la livrarea drogurilor prin metoda «dead drop» pentru a evita riscul de a fi depistate”, au precizat poliţiştii şi procurorii.

În total, 45 de persoane urmează să fie duse la audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin.

Percheziţii de amploare, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri. Foto. DIICOT
Percheziţii de amploare, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri. Foto. DIICOT

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este viteza ideală pe autostradă pentru a economisi carburant. Diferenţa de consum este de 40%
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian