România, codașă la dotarea militarilor

Data publicării:
soldati romani exercitii

România cheltuie puţini bani pentru dotarea militarilor. A alocat anul trecut pentru apărare 121 de dolari pe cap de locuitor, una dintre cele mai mici sume dintre statele membre NATO. Doar Albania şi Bulgaria au investit mai puţin în soldaţii lor. La Polul opus, se află Statele Unite, Norvegia şi Marea Britanie.

Datele vin chiar de la Alianţa Nord Atlantică.  Anul trecut, România a alocat apărării 1, 41 la sută din PIB, adică 2,65 miliarde de dolari. Mai mulţi bani decât în 2015 nu şi faţă de 2014, însă.

Cea mai mare cheltuială a Armatei Române este cu plata personalului, respectiv 64,33% din buget. În echipamente militare s-a investit puţin peste 20 de procente, iar în infrastructură doar 2,81 la sută.

La polul opus, singurele ţări care au oferit mai mult de 2 la sută din PIB militarilor au fost ţări precum Statele Unite, Grecia, Estonia, Marea Britanie şi Polonia. Abia anul acesta România a stabilit să atingă acest prag de finanţare. Rămâne de văzut dacă sumele vor fi şi cheltuite pentru înzestrare.

NATO laudă însă România atunci când vine vorba de realizările din ultimii ani. Aici putem să privim spre centrele NATO , unitatea de la Oradea specializată pe adunarea de informaţii militare și Scutul de la Deveselu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...