România şi Ucraina deschid patru noi puncte de trecere a frontierei. Întâlnire Ciolacu - Șmihal la Kiev

Data actualizării: Data publicării:
refugiati ucraina vama romania
Foto: Inquam Photos / Casian Mitu

România şi Ucraina vor deschide patru noi puncte de trecere a frontierei, a anunțat miercuri premierul ucrainean Denis Șmihal, la finalul unei întrevederi cu omologul său român, Marcel Ciolacu. Șeful guvernului de la Kiev a mai declarat că România ocupă locul trei printre partenerii comerciali ai Ucrainei.

Denis Șmihal a precizat că autorităţile române şi cele ucrainene au convenit implementarea unui proiect pilot care se referă la realizarea unui control comun la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.

„Al doilea domeniu de colaborare este infrastructura la graniţă. Deja au fost deschise două noi puncte de trecere a frontierei în regiunea Cernăuţi şi, în perspectivă, planificăm să deschidem alte patru în Bucovina şi Transcarpatia. Declaraţia comună semnată prevede demararea realizării proiectului pilot pentru verificările comune la punctele de trecere a frontieră”, a afirmat Șmihal, potrivit Agerpres.

De asemenea, miercuri la Kiev a fost semnat un acord între cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernului României privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la frontieră româno-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.

Șmihal: România ocupă locul trei printre partenerii comerciali ai Ucrainei

România a devenit, după declanşarea războiului, al treilea partener comercial al Ucrainei, a mai declarat Denis Shmihal la finalul întrevederii cu omologul său român Marcel Ciolacu.

Acesta a afirmat că România a devenit un „partener fidel şi de încredere” pentru Ucraina, subliniind că peste 125.000 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit adăpost pe teritoriul României, în urma invaziei ruse.

„Din primele zile ale agresiunii ruse pe scară largă, România a devenit partener fidel şi de încredere şi un aliat în lupta contra agresorului. România s-a transformat într-un hub în oferirea de ajutor umanitar, militar şi tehnic pentru Ucraina. De asemenea, ea a susţinut toate cele 11 pachete de sancţiuni ale Uniunii Europene impuse Rusiei. În România şi-au găsit adăpost peste 125.000 de cetăţeni ucraineni care au plecat de la noi din ţară din cauza războiului. La fel, este foarte important că România a devenit veriga esenţială în culoarele de tranzit pentru alimentele ucrainene. La momentul de faţă, România ocupă locul trei printre partenerii comerciali ai Ucrainei. Aceasta ne oferă oportunităţi extinse pentru colaborarea noastră bilaterală şi reciproc avantajoasă”, a subliniat Șmihal.

El a subliniat „deschiderea unei noi pagini” în relaţiile comune dintre România şi Ucraina.

Denis Șmihal şi Marcel Ciolacu au avut, miercuri, la Kiev, o întrevedere tete-a-tete, iar apoi au participat la şedinţa comună a guvernelor din Ucraina şi, respectiv, România.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...