Romsilva spune că bonusul de 100.000 de euro e un „caz excepțional”, însă toți angajații primesc cinci salarii ca primă de pensionare

Data publicării:
romsilva
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Reprezentanţii Romsilva precizează că prima de 100.000 de euro prezentată în spaţiul public ca fiind încasată la pensionarea unui angajat al Regiei este, de fapt, în cuantumul sumei de 290 de mii de lei (net) după impozitare şi „este un caz excepţional”.  Bonusul este valabil încă din anul 1992, fiind adoptat la un an după înființare. Reprezentanții Regiei adaugă că personalul silvic beneficiază de o gratificaţie în momentul pensionării, „egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator”, iar media bonusurilor acordate în ultimii doi ani angajaţilor care s-au pensionat este de 90 de mii de lei, net.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a transmis, joi, precizări privind bonusurile acordate angajaţilor la pensionare, potrivit News.ro. 

„Conform legislaţiei în vigoare, respectiv Statutul Personalului Silvic, votat în Parlament, promulgat şi publicat în Monitorul Oficial, personalul silvic beneficiază de o gratificaţie în momentul pensionării, «egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator»”, a arătat Regia, într-un comunicat de presă.

Bonus valabil din 1992

Potrivit sursei citate, acest bonus a fost prevăzut încă din anul 1992, în primul Statut al Personalului Silvic, adoptat la un an după înfiinţarea Romsilva. Prevederea legală, obligatorie pentru administratorii pădurilor de stat sau private, a fost transpusă în Contractul Colectiv de Muncă în urma negocierilor cu sindicatele din silvicultură, fiind prevăzute, la momentul pensionării, un bonus între 2 şi 10 salarii brute, în funcţie de vechimea în cadrul Regiei. Beneficiarul plăteşte, pentru aceste sume, toate taxele, impozitele şi contribuţiile legale, ca orice alt venit salarial.

„Precizăm că bonusul de circa 500 mii lei prezentat în spaţiul public ca fiind încasat la pensionarea unui angajat al Romsilva este de fapt în cuantumul sumei de 290 mii lei (net) după impozitare şi este un caz excepţional. Media bonusurilor acordate în ultimii 2 ani celor 1.267 de angajaţi care s-au pensionat este de 90 mii lei, sumă netă”, arată Romsilva.

Reprezentanţii Regiei adaugă că, în conformitate cu principiile transparenţei instituţionale, sumele destinate plăţii bonusurilor au fost menţionate în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, supus dezbaterii publice de către Autoritatea Publică Tutelară şi aprobat  prin Hotărârea de Guvern 316/2024, din data de 4 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 314, în data de 8 aprilie 2024.

Totodată, conform aceloraşi principii de transparenţă, Romsilva este supusă periodic auditului Curţii de Conturi şi altor organisme de control abilitate, care nu au constatat încălcări ale legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte aceste plăţi.

Profit brut cumulat de 792,65 milioane lei

„De asemenea, precizăm că în anul 2024 suma totală plătită drept bonusuri a fost redusă cu 60%, iar începând cu 1 ianuarie 2025, în conformitate cu OUG 156/2024, aceste bonusuri au fost anulate. În prezent, managementul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a demarat procesul pentru modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul instituţiei. Precizăm că Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este o instituţie care se autofinanţează, inclusiv din servicii silvice asigurate proprietarilor privaţi de păduri, nefiind finanţată cu sume şi subvenţii de la bugetul de stat”, subliniază Romsilva.

Romsilva arată că a înregistrat, între 2019 şi 2023, un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei, din care a vărsat, în total, la bugetul de stat, 716,71 milioane lei.

„Precizăm că la înfiinţarea sa, în anul 1991, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva avea 46.472 angajaţi, administrând circa 6,3 milioane hectare fond forestier, în timp ce la finalul anului 2023 erau angajate 14.189 persoane, regia administrând 3,12 milioane hectare din proprietatea publică a statului şi asigurând servicii silvice pentru alte circa 1,2 milioane hectare fond forestier aflate în alte forme de proprietate. În plus, Romsilva administrează şi 22 de parcuri naţionale şi naturale şi 16 herghelii şi depozite de armăsari”, mai scrie în comunicat.

Fechet: „Este ceva de neexplicat”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, joi, că sunt sute de persoane de la Romsilva care au beneficiat de prime de pensionare de 500.000 de lei, adică 100.000 de euro. El a anunţat că i-a convocat pe reprezentanţii Regiei, săptămâna viitoare, la minister, şi că discută şi de reorganizarea Regiei, deoarece unele direcţii silvice au pierderi.

„Sunt nişte prime neruşinate, le putem numi, pentru că cei de la Romsilva au prezentat anumite explicaţii, însă eu cred că românilor le e greu de explicat, oamenilor în general care nu trec prin cea mai simplă perioadă acum, că un angajat, la pensionare, ar putea primi 500.000 de lei, adică 100.000 de euro. Este ceva de neexplicat, în opinia mea, şi această anomalie se datorează unor prevederi pe care Sindicatul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva le-a negociat cu conducerea executivă a companiei”, a spus Mircea Fechet la Antena 3.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
Eroare în legea pensiilor. Doi colegi au muncit 40 ani, dar unul are pensie cu 1100 lei mai mare
cuplu tanar care economiseste bani
Sfatul economiștilor: românii trebuie să facă economii. Cum funcționează regula 50/30/20 pentru planificarea...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra