Rusia respinge posibilitatea ca Turcia să escorteze navele ucrainene cu cereale la Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
nave cereale in marea neagra
Nava Polarnet, sub pavilion turcesc, care transportă tone de cereale din Ucraina. FOTO: Profimedia Images

Escortarea de către Turcia a navelor cu cereale la Marea Neagră nu este o alternativă viabilă după prăbuşirea acordului cerealelor, a anunțat vineri adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Verşinin, informează CNN. Acesta cataloghează opțiunea drept "periculoasă și imposibilă".

”Cred că această opţiune este periculoasă şi imposibilă”, a subliniat într-o conferinţă de presă Verşinin.

O revenire a Moscovei în acord stă în pixul ”partenerilor străini” ai Rusiei, anunţă el. În prezent nu se negociază niciun alt acord în acest sens, a mai dat asigurări Verşinin, potrivit news.ro.

Totodată, acesta a mai spus că Rusia lucrează la rute alternative de exportare a produselor agricole ruseşti, iar Moscova are ”contacte serioase cu ţări africane cu privire la livrarea de mărfuri ruseşti, inclusiv a cerealelor”, dar şi cu Turcia, a declarat el.

”Suntem pregătiţi să analizăm diverse opţiuni în vederea unei continuări a aprovizionării atât cu cereale, cât şi cu îngrăşăminte, a pieţei mondiale. Între ţările cu care avem o cooperare foarte strânsă se află Turcia, o colaboratoare tradiţională, şi ne aflăm în contact cu ea acum pentru a vedea ce este de făcut în situaţia actuală”, a mai declarat acesta.

Acordul de la Istanbul din iunie 2022 provind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră, mediat de ONU şi Turcia, considerat vital în aprovizionarea alimentară mondială, a fost prelungit în trei rânduri.

Rusia a ameninţat în mod repetat că se va retrage din acest acord. Ea a ieşit prima oară din acest acord în octombrie 2022, însă a revenit în el după câteva zile.

Moscova cere să se ridice obstacole care i-au fost impuse cu scopul de o împiedica să exporte, la rândul său, alimente şi îngrăşăminte. Potrivit ONU, Ucraina livrează în medie 45 de milioane de tone de cereale anual.

Ucraina este unul dintre primii cinci exportatori de orz, porumb şi grâu și este deopotrivă cel mai mare exportator de ulei de floarea-soarelui, reprezentând 46% din acest export la nivel mondial.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...