Alertă de TBC la o școală din Brăila. Doi elevi au fost diagnosticați cu tuberculoză

Data actualizării: Data publicării:
elevi masca

Este alertă epidemiologică la o școală din Brăila, unde doi elevi au fost depistați cu tuberculoză. Medicii au confirmat diagnosticul în ambele cazuri și au suspiciuni în ceea ce privește si un al treilea elev. Dacă și acesta se confirmă că e infectat cu TBC, școala va intra în carantină. Iar asta înseamnă că 130 de elevi și 30 de profesori vor fi testați în următoarele zile.

Cele două cazuri de TBC au fost descoperite la Școala Nikos Kazantzakis din Brăila. Boala a fost confirmată la o elevă de 14 și la un elev de 17 ani. Ambii copii provin din familii defavorizate. Un alt elev a fost diagnosticat cu TBC, dar acesta nu este contagios.

„Doamna directoare ne-a anunțat că e un virus de TBC, a internat copilașul ăla și acuma să se facă analiza la copii să nu se ia, că nu i-am avut bolnavi niciodată și vreau să ia virusul asta, nu mi-ar conveni, în loc să învețe carte, ce să fac să stau cu ei pe la spital”, spune părintele unui copil.

Am făcut igienizarea atât cât am știut noi, cu materialele care le-am avut în dotare, am aerisit că am înțeles că acest microb se transmite prin aer, aerisire, curățenie. La 3 cazuri confirmate se declară focar de infecție. (Și se închide școala? )Și se închide școala, dar deocamdată nu sunt 3 cazuri că nu sunt confirmate”, spune Susanu Neaga, director Școala Nikos Kazantzakis Brăila.

Toți elevii școlii, 130, vor fi testați cutanat pentru depistarea tuberculozei, iar cadrele didactice vor face radiografie pulmonară. Părinții care vor să se testeze pot solicita acest lucru.

Părinții fac radiografii, la copii este o problemă cu radiografia, este totuși o iradiere, în plus având PPD-ul cei care au testul pozitiv vor face radiografii. Ca să declanșăm focar trebuie să avem mai mult de 3 în același spațiu( În ce caz se ajunge la închiderea școlii?) Când mai depistăm pe cineva acum la anchetă”, spune Virginia Boboc, șefa program TBC Brăila.

În momentul apariției cayurilor de tuberculoză Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila nu avea pe stoc testele rapide pentru copii. Abia marți seară au fost aduse teste din depozitele farmaceutice.

„Sunt probleme care se nasc periodic și nu se regăsesc doar la Brăila, aceste teste, în momentul ăsta se importe. Avem situații în care dăm telefoane în județele care mai au încă stocuri și care sunt și în termen de valabilitate”, spune Ștefan Sînpetru, director Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila.

Dacă în urma anchetei epidemiologice se confirmă un al treiela caz de tuberculoză, școala intră în carantină, iar cursurile se suspendă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...