Care este starea românului diagnosticat cu coronavirus. Informații noi de la Ministerul Sănătății

Data publicării:
laborator analize
Foto: Guliver/Getty Images

Românul diagnosticat cu noul tip de coronavirus a fost debarcat de autoritățile sanitare japoneze de pe vasul de croazieră pe care se afla și transportat la un spital din Japonia unde primește îngrijiri medicale. Nu e vorba despre un caz sever, spun reprezentanții Ministerului Sănătății de la București, dar nici nu se pune problema în acest moment să fie adus în țară.

„Din datele pe care le avem până acum, boala poate evolua sub mai multe aspecte. Din fericire pentru conaționalul nostru, acesta prezintă o simptomatologie ușoară”, a spus la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Depinde foarte mult de terenul biologic, de starea pacientului, dacă pacientul din orice motiv este într-o situație de imunosupresie, dacă are un sistem imunitar puțin afectat, atunci evoluția poate să fie mai gravă. Însă dacă vorbim de o persoană care este în deplină stare de sănătate, lucrurile pot evolua mult mai bine”, a explicat el.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus la Digi24 că românul va fi îngrijit în Japonia și că nu se pune problema ca acesta să fie adus în țară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri