Un bătrân testat pozitiv COVID nu a apărut pe lista trimisă de „Matei Balș” și s-a plimbat 5 zile nestingherit prin cămin

Data actualizării: Data publicării:
camin de batrani
Foto: Getty Images

Descoperire cutremurătoare a jurnaliștilor de la Radio Europa Liberă. Un bătrân cu COVID-19 ar fi stat cinci zile în căminul-focar din Sectorul 1 fără ca reprezentanții de la „Matei Balș” să informeze conducerea centrului că acesta a fost depistat pozitiv. În această perioadă, el a interacționat cu alți beneficiari din cămin și cu personalul. Situația a fost descoperită după ce bătrânul a fost trimis ieri la spital deoarece nu se simțea bine. 

Iuliana Căpraru, directoarea căminului de bătrâni din Sectorul 1, București: După testarea care a avut loc sâmbăta trecută a unui grup de bătrâni din cămin, am primit rezultatele marți, dânsul nefiind pe acea listă. Am primit prin mail o listă cu buletinele analizelor medicale a 19 persoane. Dânsul nu figura acolo.

Am reușit să îi retestam ieri, iar astăzi am suferit un șoc. Dimineața domnul a fost trimis la spital pentru că nu se simțea bine și de acolo asistentele noastre au fost sunate pentru a fi certate cumva, că de ce a ajuns domnul astăzi la spital când dânsul este testat pozitiv pe data de 19 iulie.

Am făcut câteva intervenții și am reușit să obțin buletinul medical al acestuia, într-adevăr era din acel lot, este pe data de 19, numai că de această dată cred că spitalul „Matei Balș” este vinovat, pentru că noi am primit mailul cu pozitivii de la „Balș”, mailul fiind trimis și DSP-ului și INSP. E greșeala spitalului „Matei Balș” care a trimis un mail incomplet.

Omul este o persoană deplasabilă, deci el mergea la baie, pe hol se întâlnea și cu alți bătrâni, mai ieșea să facă câțiva pași pentru că îi lăsăm să se plimbe pe holul căminului prin rotație, câte unul... Adică cine scapă din necazul ăsta va rămâne probabil țintuit la pat. Sunt ifirmierele care l-au hrănit, l-au spălat. Chiar dacă dânsul nu s-a întâlnit cu alții, s-au întâlnit infirmierele. A intrat în contact cu colegii din camerele alăturate, în jur de 10 persoane, iar prin intermediul infirmierelor, practic cu tot căminul.

Cred că acum am ajuns la 35-37 de cazuri COVID. Din personalul căminului sunt două fete, dar mai așteptăm niște rezultate de la analizele făcute ieri. 3 persoane au decedat, iar domnul nu este într-o stare bună.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...