Operaţia unui copil de 6 ani, amânată din lipsă de sânge

Data actualizării: Data publicării:
sange transfuzie

O fetiţă de şase ani s-a zbătut între viaţă şi moarte mai bine de 24 de ore din cauza lipsei sângelui din spitale. Copila a avut ambele picioare strivite în urma unui accident. A fost dusă mai întâi la Spitalul Judeţean Constanţa, transportată la Bucureşti cu elicopterul şi mutată în avionul SMURD care a dus-o la Iaşi. La jumătate de zi după accident, medicii au reuşit să îi salveze un picior. Operaţia la celălalt picior a fost amânată pentru că în spital nu mai erau rezerve de sânge.

Accidentul a avut loc marţi, în localitatea Valu lui Traian din judeţul Constanţa. Se juca în faţa casei când remorca unui tractor care trecea pe stradă s-a desprins şi a strivit-o de gard. Un picior i-a fost zdrobit şi celălalt retezat. Aproape imediat după ce copilul a fost dus la Spitalul Judeţean Constanţa, pe pagina de facebook a primăriei din Valu lui Traian a apărut un mesaj în care localnicii erau rugaţi să doneze sânge. Nu era necesar, pentru că medicii din Constanţa au decis imediat să o trimită la Bucureşti.

Dr. Mihnea Avram, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa: „Aici 40 de minute a stat, cu totul. Ea a venit într-o stare foarte gravă, pierduse foarte mult sânge şi avea hemoglobină 3, a venit în şoc hemoragic şi spre agonie.”

Dr. Constantin Tica, chirurg la Spitalul Judeţean Constanţa: „În timp ce în sala de operaţie se lupta pentru menţinerea vieţii copilului s-a luat legătura cu spitalule din Bucureşti. Unul din spitalele de copii a refuzat. Iniţial, Floreasca a spus că îl primeşte, după aia s-a luat decizia prin doctorul Arafat să plece spre Bucureşti.”

Raed Arafat, secretar de stat în MAI: „A plecat cu elicopterul către București pentru că ideea inițială era să ajungă la București să vedem acolo, dar de la elicopter a fost automat pusă în avion și decolat către Iași. La nivelul departamentului, de când am aflat, într-o oră era rezolvată destinația și totul, dar e un timp destul de rapid pentru că noi am sunat în mai multe locuri.”

Fetiţa a ajuns la Spitalul de Pediatrie din Iaşi la 7 ore după accident. Iar aici a apărut o altă problemă.

Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iaşi: „Dacă aseară, când a ajuns, s-a putut efectua implantarea membrului inferior stâng, pe membrul inferior drept, din păcate, în momentul de faţă, aşteptăm pentru că nu există sânge. Neexistând sânge nu se poate interveni, riscul de a deceda intraoperator este foarte mare.”

Contactat de reporterii Digi24, Raed Arafat a spus că a aflat de la medicii de la Iaşi abia dimineaţă, la mai bine de 12 ore după ce fetiţa ajunsese la spital, că nu au sânge. Iar doctorii spun că nu şi-au luat măsuri ca să aibă stocuri suficiente de sânge deoarece au fost anunţaţi foarte târziu de transfer.

Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iaşi: „Anunţul a fost făcut târziu, când deja copilul a fost deplasat, deja era în zbor spre Iaşi. Ce ar fi trebuit să facem în situaţia asta? Să îl refuzăm? Am fost anunţaţi după ce copilul a decolat spre Iaşi.”

Criza de sânge s-a rezolvat abia la 24 de ore după accident şi copila a fost operată a doua oară. Medicii sunt, însă, rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Întrebat despre acest caz, ministrul Sănătăţii a spus că, din câte ştie, decizia transferului la Iaşi a fost una de ordin medical şi, din acest punct de vedere, corectă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri