GRAFICE. INSP: Tulpina britanică circulă în jumătate din județe. E probabilitate mare să cuprindă toată țara în viitorul apropiat

Data actualizării: Data publicării:
imagine ilustrativa cu particule de coronavirus deasupra oameniloroameni
Efectele noului coronavirus. Imagine ilustrativă. Foto: Guliver/GettyImages

Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă deja în jumătate din județele țării și există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României în viitorul apropiat, avertizează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

În acest context, INSP subliniază că sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea secvențierilor și comunicarea rezultatelor la DSP și CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigațiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice și a instituirii măsurilor necesare față de cazuri și contacți.

Acest lucru este necesar având în vedere transmisibilitatea crescută a acestei variante a virusului și, conform ultimelor evidențe sosite din Marea Britanie severitatea mai mare a bolii pe care o generează la vârstnici.

În România au fost confirmate 136 de cazuri, potrivit INSP.

Cele 136 de cazuri confirmate cu varianta B.1.1.7 au provenit din următoarele județe: Argeș (2), mun.București (80), Bihor (1), Brăila (1), Botoșani (4), Caraș-Severin (2), Cluj (9), Constanța (1), Covasna (1), Galați (2), Giurgiu (1), Gorj (2), Hunedoara (1), Ilfov (5), Mureș (1), Prahova (1), Suceava (5), Timiș (11), Vâlcea (4), Vrancea (1), Vaslui (1).

"Faptul că pentru jumătate dintre județe, provenind din toate regiunile țării, există evidențe de existență a cazurilor confirmate cu varianta B.1.1.7, denotă o răspândire extinsă și o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul țării în viitorul apropiat", arată INSP într-o analiză.

distributie-cazuri-judete-insp
Distributia pe judete a variantei britanice a virusului. FOTO: INSP

Cele mai multe cazuri confirmate s-au înregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani

Majoritatea cazurilor (95,6%) au avut vârsta mai mare de 25 de ani.

Au fost înregistrate 2 cazuri cu vârsta sub 1 an, ambii copii provenind din focare familiale de COVID-19.

distributie-cazuri-varsta-insp
Distributia pe grupe de vârstă a variantei britanice a virusului. FOTO: INSP

Referitor la distribuția pe grupe de vârstă și sexe, se observă un număr evident mai mare de cazuri la sexul masculin la 55-64 de ani, respectiv la sexul feminin la 25-34 de ani.

Prin aceasta nu se poate concluziona că varianta B.1.1.7 este mai frecventă la bărbații din grupa de vârstă 55-64 de ani, respectiv la femeile din grupa de vârstă 25-34 de ani, ci doar că acestea sunt datele valabile pentru grupul de cazuri analizat, cazuri care nu provin dintr-un screening sistematic.

distributie-cazuri-varsta-sex-insp
Distributia pe grupe de vârsta si sex a variantei britanice a virusului. FOTO: INSP

Care au fost sursele infectării. Doar 4% au avut legătură cu o călătorie în Marea Britanie și Irlanda de Nord

În urma anchetelor epidemiologice realizate, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București (DSP) nu au menționat nicio legătură epidemiologică identificată pentru 77 de cazuri (57% ). Călătoria în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost menționată pentru numai 5 cazuri (4%).

Patruzeci și nouă de cazuri (36%) au avut contact cu cazuri confirmate cu noua variantă B.1.1.7 și au fost parte componentă a unor focare familiale sau de colectivitate.

Un caz a fost încadrat ca infecție asociată asistenței medicale (IAAM), locul probabil al transmiterii fiind spitalul.

Pentru 2 cazuri contactul probabil a avut loc în familie, respectiv la locul de muncă (sursa probabilă nu fusese investigată prin secvențiere). De la 2 cazuri nu au putut fi obținute informații din cauza refuzului, respectiv a imposibilității contactării telefonice a persoanei.

Proporția cea mai mare fiind a cazurilor la care nu a putut fi identificată nicio legătură epidemiologică, acest fapt denotă circulația deja intensă a variantei B.1.1.7 a SARS-CoV-2 în comunitate, transmite INSP.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri