Imaginile momentului. Spitalele COVID, din nou sub presiune. Medic: „Acea cifră de 4.400 nu este reală. Sunt mult mai mulți”

Data actualizării: Data publicării:
butelii oxigen spital sf pantelimon - fiorella mitoiu
Spitalele din România, din nou sub presiune. Terapia intensivă pentru bolnavii de COVID nu mai face față Foto: Fiorella Mitoiu

Spitalele care tratează pacienți cu COVID-19 sunt din nou sub presiune. Crește numărul de infectări și numărul celor care fac forme grave ale bolii. Duminică au fost raportate 4.383 de noi cazuri, în timp ce în secțiile de terapie intensivă sunt 1.232 de pacienți. În toată țara, mai sunt libere doar 30 de paturi la ATI pentru bolnavii de COVID. În București, duminică seara, deja nu mai era niciun pat liber.

În aceste condiții, premierul Florin Cîțu a cerut creșterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii de COVID la 1.600. De asemenea, a dat misiune Inspecției Sanitare de Stat să țină zilnic evidența locurilor de la terapie intensivă.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat duminică seara că se va redeschide spitalul mobil de la Lețcani, iar în București vor fi instalate două unități mobile de terapie intensivă, la Spitalele Sfântul Ioan și Victor Babeș.

Spitalul mobil de la Lețcani, de lângă Iași, care a costat peste 13 milioane de euro, a fost închis pe 13 ianuarie, pentru curățenie, după cum anunța în acel moment managerul. Cei 17 bolnavi internați au fost transferați la alte spitale din Iași.  De atunci, nu a mai fost redeschis. Spitalul mobil are numeroase probleme, a descoperit Corpul de Control al premierului. Saloanele care în acte au peste 80 de metri pătrați au, de fapt, jumătate din această suprafață. Instalația de climatizare nu face față, iar instalația electrică este depășită. 

Medic: Mulți pacienți nu declară că sunt pozitivi

Capitala a raportat duminică 1.179 de infectări cu noul coronavirus în interval de 24 de ore. Toate paturile de terapie intensivă sunt ocupate și spitalele arată din nou ca în perioada de vârf a epidemiei, din toamna trecută. Ambulanțele stau la coadă pentru a lăsa pacienții, iar unii bolnavi sunt conectați la tuburile de oxigen pe holuri. Imaginile surprinse de cadrele medicale în camerele de gardă arată că acolo se lucrează din nou ca pe front. În curtea spitalelor, ambulanțele stau la coadă pentru a interna pacienții Covid pozitivi, iar pe holuri sunt pur și simplu parcați, cu tot cu paturi, pacienții conectați la oxigen care nu mai au loc în saloane. Toate ventilatoarele sunt ocupate, iar cea mai dureroasă situație, spun medicii din prima linie, e noaptea, când le vin oameni în stare foarte gravă și nu îi pot primi. 

Medicul Fiorella Mitoiu, purtător de cuvânt al Spitalului Sf Pantelimon din București, a confirmat duminică seara la Digi24 că spitalele au devenit din nou supraaglomerate, iar pacienții sunt tot mai mulți. „Acea cifră de 4.400 nu este o cifră reală. Este o cifră a pacienților care ajung în camerele de gardă și care sunt raportați oficial. Din păcate, sunt mult mai mulți pacienți care își cumpără singuri teste rapide, și le fac acasă și aleg să nu declare faptul că sunt covid pozitivi”, a arătat medicul.

„Pentru noi, imaginile acestea au devenit o obișnuință. Sunt zile în șir în care aceste imagini sunt mai mult decât familiare. Secțiile de terapie intensivă sunt pline și din păcate, acest nou val este cu pacienți cu vârstă mult mai tânără față de episodul anterior, sunt în jurul vârstei de 50-60 de ani marea majoritate, cu forme severe. De exemplu, în UPU sunt 15 pacienți pozitivi, din care opt au nevoie de ventilator, în condițiile în care secția de terapie intensivă este plină de o bună perioadă de timp. Transferuri am putut face puține și în general în afara Bucureștiului”, a mai declarat Fiorella Mitoiu.

Beatrice Mahler: La „Marius Nasta” este plin, sunt zile și nopți extrem de grele

Managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală spune că este foarte greu de găsit un loc pentru pacienții care vin de la domiciliu, iar gravitatea cazurilor care sunt pe secție i-a determinat pe medici să înceapă ventilația direct pe secție, ceea ce nu s-a mai întâmplat decât în luna noiembrie, când s-a înregistrat vârful valului al doilea al pandemiei în România.

La rândul ei, Beatrice Mahler spune că bilanțul oficial al cazurilor nou înregistrate nu reflectă realitatea. „Cred că indicatorii pe care trebuie să-i urmărim în acest moment sunt paturile ocupate la terapie intensivă și numărul de decese. Ar trebui să găsim soluții ca pacienții care își fac testarea la domiciliu să fie introduși în situația reală a cazurilor de COVID, pentru că în acest moment nu există posibilitatea legală ca ei să fie incluși în acest număr care se raportează zilnic”, a declarat la Digi24 managerul de la „Marius Nasta”.

„Tragicul momentului e noaptea, când vin pacienți cu saturații foarte scăzute, care vin de la domiciliu, și noi nu mai avem absolut niciun loc, nu avem ventilatoare, nu avem decât oxigen, iar pentru ei, de multe ori, oxigenul este insuficient”, a arătat medicul.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...