Klaus Iohannis: Din martie-aprilie și până acum am dublat numărul de paturi de la ATI

Data actualizării: Data publicării:
paturi la terapie intensiva
Un asistent medical de la Spitalul Medical este suspectat că ar fi sedat patru paciente pentru a le viola Foto: Getty Images

Președintele Klaus Iohannis a anunțat duminică dimineață că România a dublat numărul de paturi de la terapie intensivă, de la începutul pandemiei și până acum.

„Din aprilie și până acum, sau din martie și până acum - mai exact, am dublat numărul de paturi de la ATI. Atenție, am dublat numărul de paturi de la ATI, pornind de la un număr deja destul de mare, în comparație cu alte sisteme sanitare din alte țări”, a spus Klaus Iohannis, după vizita la Institutul Clinic Fundeni.

„Însă, se vede că, din păcate, nu este suficient. În fiecare săptămână, prin efortul medicilor, prin efortul ministerului, prin efortul domnului ministru se adaugă zeci de noi paturi ATI. Vom continua în acest ritm, fiindcă ambiția noastră este ca la acest capitol să fim cu un pas înaintea evoluției pandemiei, iar rezultatele de până acum au dovedit că așa a fost și așa intenționăm să continuăm”, a completat președintele.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Pensie blocată în 7 zile. Pensionarii care nu depun un document la Casa Pensii iau 0 lei în aprilie
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa