Ministru: Ar fi moral să ne plătim corect medicii

Data publicării:
vlad voiculescu

Ministrul Sănătății a declarat, la emisiunea „În fața ta”, că este „crimă” condiționarea actului medical de primirea unui plic. De asemenea, întrebat dacă este moral ca un pacient să dea bani unui medic la finalul actului medical, ministrul Sănătății a spus că moral este „să ne plătim corect medicii și personalul medical ca societate”.

Cred că nu este locul meu să mă pronunț. Există experți juridici care s-au pronunțat deja. Aceste lucruri sunt ilegale, moral nu aș dori să comentez. Din punct de vedere moral ce avem de făcut corect ca societate este să ne plătim corect medicii și personalul medical. E greu să vorbești unui pacient atunci când el este într-una dintre cele mai vulnerabile situații din viața lui sau a ei. M-aș feri de sfaturi. Aș aminti însă că orice condiționare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să le tratăm așa pe toate, fără excepție”, a spus Vlad Voiculescu.

De asemenea, ministrul a declarat că el nu a dat niciodată mită medicilor. 

Eu nu am dat niciodată bani pentru servicii medicale în spitale. Familia mea, din câte știu, nu a dat, dar eu am fost plecat din țară de la vârsta de 18 ani”, a precizat Vlad Voiculescu.

În perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2015, în România au fost condamnaţi definitiv patru medici şi doi asistenţi medicali pentru că au condițional actul medical de primirea unei sume de bani. Tot între lunile ianuarie şi octombrie, anul trecut, au fost trimişi în judecată 28 de medici, un manager de spital, un manager al serviciului public de ambulanţă, un statistician medical, doi asistenţi medicali şi doi infirmieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți fi obligat să plătești interfonul sau camerele video de la bloc? Ce spune legislația actualizată
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”