„Nu amâna niciodată vizita la medic!” Povestea unui învingător

Data publicării:
cancer_sanador_testimonial Articol sustinut de SANADOR

Cancerul colorectal, cel mai întâlnit tip de cancer în România, poate fi descoperit din timp, astfel încât pacientul să beneficieze de tratament minim invaziv, cu viză curativă. Pentru că acest cancer este silențios în stadiile incipiente, investigațiile de screening sunt esențiale pentru un diagnostic precoce și pentru a putea interveni înainte de apariția complicațiilor.

Pentru cancerul de colon și de rect, standardul de aur pentru screening și diagnostic este colonoscopia. Investigația este indicată în special persoanelor de peste 50 de ani, dar se poate efectua și mai devreme, dacă există factori de risc sau manifestări clinice care pot semnala acest cancer. Dacă nu este depistat și tratat în stadiile timpurii, pot să apară complicații severe. Într-o situație similară s-a aflat și Liviu, un pacient care a ajuns la Spitalul Clinic SANADOR în stare gravă.

În urma consultului și investigațiilor medicale amănunțite, bărbatul a fost diagnosticat cu cancer colorectal în stadiu avansat și a fost operat de urgență. Intervenția de chirurgie oncologică a fost una complicată și a durat patru ore, dar Liviu s-a recuperat destul de repede și a urmat tratamentul oncologic prescris ulterior.

În prezent, pacientul se simte foarte bine și atrage atenția asupra importanței consultului și investigațiilor medicale de screening: „Nu amâna niciodată vizita la medic, mai ales dacă îl găsești pe cel corespunzător! Mulțumesc și sunt dator pe viață atât domnului Dr. Gabriel Mitulescu, cât și domnilor doctori Dragoș Romanescu și Mircea Dediu, cărora le port un respect deosebit”.

Bărbatul revine la Centrul Oncologic SANADOR în fiecare an, pentru consultație, analize și investigații de specialitate. Astfel, dacă boala recidivează sau dacă apar alte probleme de sănătate, acestea vor fi descoperite și tratate din timp, înainte de a provoca simptome greu de suportat sau complicații periculoase. Liviu este un învingător în lupta cu cancerul, se poate bucura din nou de viață și are mai multă grijă de sănătatea lui, pentru că a înțeles că este mult mai simplu să previi și să descoperi din timp o problemă medicală.

Pentru a reduce cât mai mult riscul de cancer colorectal, sunt recomandate câteva măsuri simple, care țin de un stil de viață sănătos: urmarea unei diete echilibrate, care să conțină multe fibre și cât mai puține grăsimi, carbohidrați și carne roșie, exerciții fizice constante și eliminarea consumului de alcool și a fumatului. În plus, este indicat un consult anual de gastroenterologie și efectuarea periodică a unei colonoscopii, în funcție de recomandarea medicului.

La SANADOR, pacienții au acces la consultații și investigații medicale pentru screeningul și diagnosticul de precizie al cancerului colorectal. Colonoscopia se realizează cu sedare, pentru un confort sporit al pacientului. Dacă este necesar, investigația poate fi completată cu o biopsie, iar pacientul poate beneficia și de alte investigații, pentru un diagnostic avansat – tomografie computerizată, examen RMN cu putere 3 Tesla, examen SPECT-CT sau PET-CT.

Intervențiile chirurgicale pentru cancerul colorectal se realizează în cele mai bune condiții la Spitalul Clinic SANADOR, prin proceduri clasice sau minim invazive (laparoscopice sau robotice), care asigură avantaje semnificative pentru pacienți: recuperare rapidă, risc redus de complicații și durată scurtă de spitalizare. De asemenea, la Centrul Oncologic SANADOR pacienții pot beneficia de un tratament personalizat, care poate include, pe lângă intervenția chirurgicală, și alte procedurile disponibile în prezent – radioterapie, chimioterapie, imunoterapie sau terapie biologică țintită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...