O fetiță de 3 ani a murit la Spitalul din Târgu Jiu. Medicii cred că a înghițit medicamentele surorii sale, părinții neagă

Data publicării:
perfuzie in mana unui copil, la spital
Foto: GettyImages

O fetiţă de 3 ani a murit la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, unde fusese adusă cu febră şi convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă şi spun că fetiţa tuşea şi avea febră , fiindu-i administrate antibiotice prescrise de medicul de familie.

”În seara zilei de 11 mai 2025, pacienta, în vârstă de 3 ani, a fost adusă cu ambulanţa de la Centrul de Permanenţă Mătăsari la Camera de Gardă Pediatrie; era ora 20:25. Fusese consultată la centrul de permanenţă şi medicul de gardă de acolo a anunţat medicul SJU Tg Jiu că suspicionează o ingestie de medicamente - medicaţia surorii de 5 ani care are autism infantil şi pentru care ia tratament. Părinţii au negat”, afirmă reprezentanţii spitalului, citați de news.ro.

Părinţii au relatat că fetiţa începuse să tuşească şi să aibă febră cu două zile în urmă şi că la momentul prezentării la SJU Tg Jiu se afla sub tratament cu antibiotic prescris de medicul de familie.

”La prezentarea la camera de gardă Pediatrie, pacienta prezenta stare generală influenţată cu status convulsiv şi febră. I s a administrat tratament pentru convulsiile pe care le prezenta, dar la aproximativ jumătate de oră, în salon, pacienta a prezentat o criză de apnee şi stop cardio-respirator. A fost resuscitată vreme de aproximativ o oră de către o echipă de medici ATI şi cardiologie, dar n-a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, conform reprezentanţilor unităţii sanitare.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Imediat după deces, au fost înştiinţate Ministerul sănătăţii şi DSP Gorj, precizează conducerea Spitalului Judeţean Tîrgu Jiu.
În noiembrie anul trecut, un adolescent în vârstă de 16 ani a murit la câteva ore după ce a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, reprezentanţii unităţii medicale anunţând Poliţia. Surse judiciare spuneau atunci că băiatul suferea de o boală rară şi nu simţea durerea. Chirurgul care era de gardă şi care nu a intervenit pentru a-l opera pe adolescent a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei, pentru nerespectarea articolului 163 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Actul normativ prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani pot beneficia de servicii medicale în orice unitate sanitară. Medicul amendat este chirurgul Valentin Neagu.

Al doilea medic amendat tot cu 3.000 de lei este medicul de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe care l-a primit pe copil. Acesta a fost amendat pentru nerespectarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1706/2007. Concret, în fişa UPU a pacientului s-a constatat că erau date incomplete, nefiind trecute orele la care pacientul s-a prezentat la spital şi la care a fost solicitată ambulanţa.

Medicul din UPU amendat este Liliana Puiu Crăciun, care în trecut a fost găsită vinovată pentru decesul unei paciente şi a avut interdicţia temporară de a profesa. După expirarea interdicţiei, ea s-a întors în spital.
La sfârşitul lunii aprilie, comisia de cercetare disciplinară care a analizat conduita medicilor care l-au primit pe adolescentul mort de peritonită la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a finalizat ancheta disciplinară, în urma acesteia unul dintre doctori fiind sancţionat cu avertisment scris şi reducere de 10% din salariu timp de trei luni, în timp ce al doilea a primit ca sancţiune reducerea cu 10 procente a salariului tot pentru trei luni.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se poate face succesiune dacă părinţii au dat casa unui copil? Situaţia, explicată de un jurist
Digi FM
Ce pensie primește soacra lui Nicușor Dan de la statul român. Liliana Grădinaru s-a retras din învățământ pe...
Pro FM
Adevărul despre viața lui Britney Spears după divorț și cariera de top. Apropiat: „Este înconjurată de...
Film Now
Leonardo DiCaprio și rivalul său din Titanic, reuniune călduroasă la 28 de ani de la filmul care a spart...
Adevarul
Se îngroașă gluma. Britanicii, gata să intercepteze aeronavele rusești care pătrund în spațiul aerian NATO...
Newsweek
Lovitură dură în instanță. Nu se dau bani în plus la pensie pentru grupele de muncă
Digi FM
Ce a descoperit o tânără la 15 ani de când a fost dată dispărută de părinți: „A fost șocant, nu ne-a venit să...
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
Ce a descoperit un cuplu când și-a urmărit pisica pe camera de supraveghere. Au lăsat totul și s-au grăbit să...
Film Now
Steven Spielberg, la un pas să-și piardă cariera în timpul filmărilor pentru „Jaws”: „Credeam că nu mă va mai...
UTV
Madonna șochează cu o rochie transparentă și anunță oficial lansarea unui nou album dance în 2026