O maratonistă a murit de gripă la mai puțin de 24 de ore după ce s-a îmbolnăvit. Femeia nu avea alte probleme de sănătate

Data actualizării: Data publicării:
Familia McMahon
Doctorul care a tratat-o la spital pe McMahon a spus despre cazul ei că este „unul la un milion”. În poză: familia McMahon. Foto: GoFundMe

În duminica dinainte de Crăciun, Price Meropol McMahon, în vârstă de 36 de ani, a alergat 13 kilometri, a susținut echipa Argentinei în finala Campionatului Mondial de Fotbal și a sărbătorit prima zi de Hanukkah împreună cu familia, scrie Insider. Starea de sănătate a femeii s-a înrăuitățit brusc în ziua următoare, iar până marți după-masa aceasta s-a stins din viață.

La doar două zile după acea duminică plină de activități, americanca din Wellesley, statul Massachusetts, mamă a doi copii, a murit din cauza complicațiilor apărute în urma îmbolnăvirii de gripă. Doctorul care a tratat-o a spus despre cazul lui McMahon că este „unul la un milion”, potrivit fratelui femeii, Ian Meropol, citat de Boston Globe.

McMahon, care a ocupat postul de director executiv la American Express și Burberry, nu avea probleme de sănătate identificate și obișnuia să alerge la maraton.

Cu toate acestea, femeia a făcut febră în noaptea de luni a săptămânii trecute, iar marți dimineață a fost internată la spital având dificultăți de respirație. Marți după-amiaza, McMahon a murit.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că în jur de 1 miliard de oameni se îmbolnăvesc de gripă în fiecare an, iar din aceștia, între 290.000 și 650.000 mor din cauza complicațiilor provocate de gripă, potrivit John Hopkins Medicine.

Copiii și adolescenții sub 18 ani sunt cei mai vulnerabili în fața gripei, în timp ce bolnavii sub 2 ani și cei de peste 65 au cea mai mare probabilitate de a muri, în special dacă persoanele mai în vârstă suferă și de alte boli, precum astm, boli de inimă sau diabet. Complicațiile includ pneumonia bacterială, infecții ale urechii, ale sinusurilor și agravarea bolilor cronice.

Vaccinurile antigripale reduc riscul apariției complicațiilor severe și previn milioane de cazuri și mii de decese în fiecare an, potrivit CDC. Nu se cunoaște dacă McMahon era vaccinată sau nu.

McMahon era căsătorită de 10 ani și avea doi copii, în vârstă de 5, respectiv 7 ani.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...