Opt noi tratamente au fost autorizate în UE de Agenția Europeană a Medicamentului

Data actualizării: Data publicării:
A,Woman,In,A,White,Coat,Explaining,Prescription,Drugs,(faceless)
Medicamente. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat în prima şedinţă din acest an autorizarea a opt noi medicamente pentru punere pe piaţa Uniunii Europene, între care se numără primul vaccin pentru adolescenţi împotriva virusului Chikungunya, potrivit datelor publicate de instituţie, transmite News.ro.

EMA este instituţia responsabilă de evaluarea medicamentelor pentru care companiile farmaceutice solicită autorizaţii de punere pe piaţă la nivel centralizat în Uniunea Europeană.

Decizia de autorizare de punere pe piaţă aparţine Comisiei Europene, care urmează de obicei recomandările experţilor EMA.

În fiecare lună, Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA se reuneşte în şedinţă pentru a decide dacă recomandă sau nu emiterea de autorizaţii pentru medicamentele care au încheiat procesul de evaluare.

În ultima şedinţă, din 27-30 ianuarie 2025, experţii din cadrul CHMP au recomandat aprobarea a opt medicamente, din care trei biosimilare şi un generic, pentru punere pe piaţa Uniunii Europene şi extinderea indicaţiei terapeutice pentru alte opt tratamente.

Astfel, în cadrul reuniunii CHMP de luna aceasta a fost recomandată autorizarea următoarelor medicamente:

 Capvaxive (vaccin pneumococic polizaharidic conjugat (21-valent)), indicat pentru prevenirea bolilor invazive şi pneumoniei cauzate de bacteriile streptococcus pneumoniae la adulţi. 

 Datroway (datopotamab deruxtecan), pentru tratamentul cancerului de sân. 

 Tivdak (tisotumab vedotin), pentru tratamentul cancerului de col uterin recurent sau metastatic. 

 Vimkunya (vaccin împotriva virusului Chikungunya (recombinant, adsorbit)), primul vaccin împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya pentru copii şi adolescenţi cu vârsta de cel puţin 12 ani. Un prim vaccin, însă indicat doar pentru adulţi, a fost autorizat anul trecut.  

 Dyrupeg (pegfilgrastim), medicament biosimilar, pentru reducerea duratei neutropeniei şi a incidenţei neutropeniei febrile la pacienţii adulţi trataţi cu chimioterapie citotoxică pentru boli maligne. 

 Pavblu (aflibercept) şi duplicatul său Skojoy, biosimilare, pentru tratamentul degenerescenţei maculare legată de vârstă (DMLV) şi afectării acuităţii vizuale. 

Eltrombopag Accord (eltrombopag), generic, pentru tratamentul trombocitopeniei asociate infecţiei cu virusul hepatic.  

Experţii din cadrul CHMP au luat decizia de a recomanda şi autorizarea unui medicament pentru utilizare în afara Uniunii Europene – Ivermectin/Albendazole (ivermectină/albendazol), pentru tratamentul infecţiilor cauzate de mai multe tipuri de viermi paraziţi, inclusiv filarioza limfatică (o boală tropicală).

EXTENSIA INDICAŢIEI TERAPEUTICE

CHMP a recomandat extensia indicaţiilor terapeutice pentru opt medicamente: Breyanzi, Imfinzi, Opdivo, Ronapreve, Rxulti, Sivextro, Slenyto şi Yervoy.

În 2024, EMA a recomandat autorizarea a 114 de medicamente şi extinderea indicaţiei terapeutice pentru 88 de tratamente existente.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomen periculos provocat de valul de caniculă care lovește România. Duminică se atinge un prag critic –...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Vicepremier: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie