Video Drama pacienților cu probleme ortopedice din România. Străbat țara pentru a se trata, iar listele de așteptare se întind și pe 6 luni

Carla Tănasie Data publicării:
spital
Pacienții cu probleme ortopedice străbat țara pentru a se trata. Foto: Captură video Digi24

Fractură uriașă în sistemul medical ortopedic din România. Numărul bolnavilor este în creştere cu 25% față de acum 5 ani, iar țara noastră rămâne cu un singur spital de specialitate pentru pacienţii cronici cu nevoi ortopedice, spitalul Foişor din Capitală. S-a ajuns până acolo încât listele de aşteptare pentru operaţii complicate se întind şi pe jumătate de an. Medicii trag un semnal de alarmă - avem o populație îmbătrânită și putine spitale unde pot fi tratate aceste afecțiuni care apar la vârste înaintate. Într-un nou episod „Pacient în România”, vedem cum arată radiografia sistemului de ortopedie din ţara noastră.

Gabriel Copciag - medic-șef Ortopedie la Spitalul Județean Pitești: Suntem 6 medici limitați la două săli de operație. Noi lucrăm la capacitate maximă, operăm cam în fiecare zi, 2 , 3 endoproteze, asta e capacitatea noastră. Operăm la două săli de operație, avem și alt specific, e și traumatologia. Suntem singura secție din județ.

În România, tratarea unei afecțiuni ortopedice complicate, cum ar fi montarea unei proteze, este un lux. Secţii specializate sunt în general doar în spitalele mari, cele județene. Dar nici acestea nu au tot ce le trebuie ca să trateze toți bolnavii. Nu sunt medici suficienți, nu au spațiu pentru săli de operații și nici aparatură pentru intervenții complicate. Așa că ortopedia se rezumă la tratarea urgențelor - pacienţii a căror viaţă este pusă în pericol din cauza unor traumatisme.

Gabriel Copciag - medic-șef Ortopedie: Pentru o operație de protezare e nevoie de 3 medici în sală. Într-o asemenea intervenție intrăm cel puțin trei colegi, pentru că e o operație de înlocuire a unei articulații, e o operație destul de dificilă.

Pacienții cu probleme ortopedice străbat țara pentru a se trata

În orașele mici, situația este dramatică. În Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud, nu există secţie de ortopedie. Nu au nici medici, dar nici spațiu în spital. Avalanșa de pacienți cu afecțiuni ortopedice a obligat conducerea să găsească o soluție de compromis. 20% dintre bolnavii care ajung la urgențe au nevoie de un ortoped, așa că de luna aceasta, spitalul va înființa nu o secție, ci un department cu un sigur medic. Până atunci, bolnavii sunt puși pe drumuri.

Bogdan Tușa - manager Spitalul Orășenesc Beclean din Bistriţa-Năsăud: Tot ce ţine de ortopedie se trimite la judeţean. Pleacă către Bistrița, Mureș sau Cluj.

Așa s-a ajuns în situația în care puținele spitale unde poti fi tratate afecțiuni ortopedice complicate să fie sufocate, iar pacienții, puși pe lungi liste de așteptare. Din această cauză îndură o perioadă lungă de suferință până când le vine rândul la operație. Timp în care, oricând, pot apărea complicații. Pacienta din imagini este din Brăila. A venit de la 200 de km distanță, în Bucureşti, pentru că avea nevoie de o proteză la şold.

Pacientă la Spitalul Foișor din București: Am mers şi la Brăila, dar acolo nu au ce au aici.  Am venit pentru că am auzit de la o vecină că aici e bine. Nu-mi vine sa cred că m-am operat de dimineață şi deja m-am ridicat în picioare.

Sebastian Oană - medic primar ortoped la Spitalul Foişor din București: Pacientul ]n general recomandă medicul de la un pacient la altul. Un pacient fericit aduce unul sau mai multi pacienți, cam așa ne facem baza de pacienți.

Manager Spitalul Foișor din Capitală:  70% dintre pacienți sunt veniți din țară

Spitalul Foişor din Capitală este renovat, cu toate dotările, și cu greu ai spune că e în România. Din păcate, este singurul spital de ortopedie din ţara noastră. Are 8 săli de operaţii și 21 de medici, dar din cauza lipsurilor din alte spitale, ortopezii de aici abia fac faţă pacienţilor care vin din toată țara.

Șerban Dragosloveanu - manager Spitalul Foișor: În jur de 30% sunt pacienți din București și 70% pacienți din afara judetului, Ilfov, Prahova, Argeș, Dâmbovița, dar și Vrancea, uneori Cluj , pacienți care ajung să fie internați în București.

Față de acum 5 ani, sunt cu 25% mai mulți pacienți. Anual, în acest spital sunt făcute 5500 de internări, majoritatea bolnavi care au nevoie de operaţii complexe. Numărul serviciilor medicale de ortopedie este în creştere, deoarece avem o populaţie îmbătrânită, spun medicii. Si cu toate acestea, oamenii nu au unde să se trateze.

Răzvan Cismașiu - sef secție ortopedie: Exista, din păcate, diferențe la nivelul sistemului național medical din punct de vedere tehnic si dpdv al dotării. Noi suntem o unitate considerată elitistă și din acest punct de vedere adresabilitatea a crescut mult. Și indirect a determinat liste de așteptare mai lungi.

Adică bolnavi care stau la rând să aibă o șansă la o viață mai bună. Pentru medici, aceste liste de așteptare sunt o presiune continuă.

Georgiana Nedelea - dir. medical Sp. Foișor: Înseamnă o străduință permanentă de a scurta listele de așteptare, de a eficientiza programul operator ca să putem reduce lista de așteptare, chiar dacă afecțiunile sunt cronice și nu reprezintă o amenințare pentru viață, totuși disconfortul și scăderea calității vieții e foarte importantă pentru ei.

Sebastian Oană - medic primar ortoped: De ordinul sutelor de pacienți sunt listele. Din păcate, nu au altă alternativă, nu se poate face o ierarhizare, pacienții pe care îi facem sunt cronici, au dureri de foarte mult timp.

HARTA cu numărul de medici ortopezi din fiecare județ

În România sunt 1.232 de medici ortopezi. Cei mai mulţi sunt în Bucureşti, 347, iar cei mai puţini în Călăraşi şi Giurgiu, câte 4. Potrivit datelor de la Colegiul Medicilor, România nu duce lipsă de ortopezi. Problema este, ca și în cazul altor specializări, distribuția lor în țară. Cei mai mulți sunt în marile orașe, acolo unde există și spitale cu dotări moderne.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri