Peste 90% din bugetul Spitalului de Urgență Craiova merge pe salarii. Manager: Pacienții cumpără medicamente

Data actualizării: Data publicării:
spital hol medic

Peste 90% din bugetul celui mai mare spital din Oltenia, Spitalul Județean de urgență Craiova, este folosit pentru a plăti salariile personalului, spune managerul unității medicale, Teodor Sas, care recunoaște că uneori pacienții cumpără medicamente, potrivit Mediafax.

Pentru că nu a fost stabilit încă bugetul de stat pentru anul 2020, Spitalul Județean de Urgență Craiova își face calcule lunare. Unitatea medicală are alocate aproximativ 30 de milioane de lei pe lună, iar în ianuarie, aproximativ 92 % din acești bani s-au dus numai pe plata salariilor angajaților, a declarat managerul instituției, Teodor Sas.

„Luna trecută, din bugetul spitalului, 92% au reprezentat salariile personalului medical și personalului TESA. După cum știți, este o unitate sanitară foarte mare, cu undeva la 3.700 de angajați, costurile salariale sunt foarte mari. Desigur, ar fi necesari mai mulți bani pentru investiții. Din cei 8% rămași trebuie să asiguri medicamentele, utilitățile, să achiziționezi echipamente și să le întreții.(…)Sunt cazuri când pacienții în care oamenii își cumpără medicamente, ulterior având posibilitatea de a recupera banii cheltuiți pe medicamente, de la spital”, a spus Sas.

Managerul Spitalului spune că sunt disfuncționalități deoarece nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor.

„În acest moment sunt niște disfuncționalități întrucât nu a fost realizată o continuitate în derularea contractelor. De exemplu, la medicamente, contractele au expirat la sfârșitul anului, nu au fost prelungite, este o licitație în desfășurare care încă nu s-a terminat și cauzează anumite deficiențe în achiziționarea de medicamente la nivelul spitalului. De asemenea, mai sunt probleme cu contractele de service la echipamente…avem cazuri în care pacienți care trebuie să fie operați în Clinica de ortopedie trebuie să fie duși în alte părți”, a mai declaratTeodor Sas, manager SJU Craiova.

Aproximativ 4.500 de pacienți sunt internați lunar în Spitalul Județean de Urgență Craiova

Pentru a reduce cheltuielile, managerul spitalului spune că ia în calcul o reorganizare a spitalului.

„Sunt multe disfuncționalități, dar pe parcurs vom vedea cum putem remedia aceste lucruri. Eventual prin reorganizarea structurii spitalului pentru a eficientiza actul medical. Acolo unde sunt secții cu paturi neocupate să se reducă numărul de paturi, acolo unde sunt secții cu paturi întotdeauna ocupate să crești numărul de paturi, astfel încât să crești numărul de cazuri rezolvate și să crești finanțarea obținută de la CAS”, a adăugat Teodor Sas.

Aproximativ 4.500 de pacienți sunt internați lunar în Spitalul Județean de Urgență Craiova. În 2019, spitalul a avut un buget de aproximativ 300 de milioane de lei. Cei mai mulți bani vin de la Guvern, însă și Consiliul Județean Dolj contribuie cu sume pentru investiții.

Pentru 2020, Consiliul Județean Dolj a alocat Spitalului Județean de Urgență Craiova suma de 5,8 milioane de lei. Cei mai mulți bani vor fi folosiți pentru achiziția de aparatură medicală pentru Clinica de Cardiologie, potrivit managerului spitalului.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...