Prematur născut la 24 de săptămâni, îngrijit cu succes la Maternitatea SANADOR

Data actualizării: Data publicării:
Maternitatea SANADOR Articol susținut de SANADOR

Aducerea pe lume a copilului este o experiență pe care nicio mamă nu o poate uita, unul dintre cele mai importante și mai emoționante momente din viață. Nicio sarcină nu este lipsită de potențiale riscuri, însă uneori apar situații-limită, care se dovedesc a fi o reală provocare atât pentru părinți, cât și pentru medici.

Camelia este una dintre mamele cu o poveste impresionantă. Urma să aibă două fetițe, însă travaliul a început mult prea devreme, la 24 de săptămâni de sarcină. De la spitalul privat la care a ajuns prima dată, unde lucra medicul care îi monitorizase sarcina, pacienta a fost îndrumată către un spital de stat, unde ar fi trebuit să existe incubatoare pentru nou-născuți cu vârste gestaționale atât de mici. Din păcate, nici acolo nu a găsit ajutor. După mai multe încercări de a găsi un spital cu dotări specifice pentru prematuri de 24 de săptămâni, a primit un răspuns favorabil de la Spitalul Clinic SANADOR.

Experiența mea la Spitalul Clinic SANADOR a început datorită unui suflet mare, Conf. Dr. Doru Herghelegiu, directorul spitalului, care a acceptat o asemenea provocare, să ne primească și să ne ajute, în situația noastră deosebită de atunci. La SANADOR am sosit cu salvarea de la un mare spital de stat, care nu avea incubatoare disponibile pentru nou-născuți la 24 de săptămâni (și 3 zile), cum aveam noi nevoie. Din momentul în care am ajuns la SANADOR, viața mea s-a schimbat fundamental. La ora 0:54 am născut-o pe bebelușa Ilinca, de 650 grame, și la 0:56 am născut-o pe bebelușa Irina, de 550 grame. Pe ultima am pierdut-o după circa o oră, în pofida eforturilor deosebite făcute pentru a-i salva viața. Plămânii ei erau prea puțin dezvoltați și au cedat. Desigur, după acel moment de pierdere, toate gândurile, speranțele și munca s-au îndreptat către Ilinca”, își amintește Camelia.

La scurt timp după naștere, proaspăta mămică s-a externat, lăsând-o pe micuța Ilinca, cu un prognostic „rezervat”, în grija medicilor. Deși cu inima strânsă, știa că bebelușul se afla pe mâinile unei echipe medicale experimentate și revenea de câte 3–4 ori pe zi să o vadă. După trei luni, mămica și fetița au plecat împreună acasă.

Sunt profund recunoscătoare întregii echipe medicale de la neonatologie și terapie intensivă. Deși am ajuns la SANADOR printr-o împrejurare dramatică pentru mine, îi mulțumesc Domnului și tuturor celor care ne-au ajutat să trăim și să creștem mari și sănătoase. Aceste doamne din Maternitatea SANADOR sunt mămicile adoptive ale copiilor noștri, au grijă de ei până la externare. Mulțumesc SANADOR și mulțumesc Conf. Dr. Doru Herghelegiu, pentru șansa pe care ne-ați dat-o la viață și la sănătate în momentul nostru de cumpănă, când toate celelalte spitale nu au reușit, voi ați reușit!”, relatează proaspăta mămică.

Maternitatea SANADOR asigură viitoarelor mame servicii integrate de obstetrică și neonatologie, cu dotări și echipamente medicale performante, oferite de o echipă medicală înalt calificată, cu o vastă experiență în domeniu. În cazul în care nașterea survine prea devreme, așa cum a fost și cazul Cameliei, Spitalul Clinic SANADOR deține un Compartiment de Primiri Urgențe, cu 21 de linii de gardă, pregătit pentru orice situație. Pentru a putea gestiona optim orice potențială problemă de sănătate, în condiții de maximă siguranță pentru mamă și nou-născut, Maternitatea SANADOR dispune de un bloc de nașteri cu trei săli de naștere moderne, de o secție de neonatologie modernă și de un departament de terapie intensivă neonatală ultraperformant, dotat cu aparatură de ultimă generație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât va costa un apartament de 130.000 € după majorarea TVA din 1 august. Calculul care îi descurajează pe...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie