Rafila se întâlnește miercuri cu sindicaliștii din Sănătate: „Trebuie să înţelegem toate doleanţele, să nu fie discriminări”

Data actualizării: Data publicării:
alexandru rafila
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Alexandru Rafila a anunţat că va avea o discuţie, miercuri, cu sindicaliştii din Sănătate. „Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibă o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimineze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, a adăugat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

„Discuţia cu sindicatele va avea loc miercuri. Am invitat câteva federaţii sindicale care au membri în cadrul direcţiilor de sănătate publică pentru o discuţie. Am avut o sesizare din partea SANITAS şi am schimbat câteva cuvinte cu ei, dar prima întâlnire va avea loc miercuri. În mod evident trebuie să înţelegem toate doleanţele, să încercăm să găsim o soluţie comună, pentru că direcţiile de sănătate publică şi în pandemie au reprezentat coloana vertebrală a sistemului medical, alături de spitalele care au tratat pacienţi COVID. Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibă o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimineze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, luni la U.M.F. „Carol Davila” din Bucureşti.

Întrebat dacă Guvernul va găsi bani pentru angajaţii din sănătate, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu vreau să avansez niciun fel de soluţie”.

„Explorăm, vedem dacă putem găsi soluţii. Un calendar care este foarte important, dar sunt convins că buna credinţă există peste tot, încât să nu persiste discriminări în cadrul sistemului de sănătate”, a completat ministrul Sănătăţii.

Angajaţii de la mai multe instituţii din ţară protestează, luni, pentru a patra zi, cerând majorarea salariilor. Astfel, salariaţii din direcţiile de sănătate publică, inspectoratele teritoriale de muncă, casele de pensii, agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din mai multe judeţe protestează în continuare, iar angajaţii de la casele de pensii au anunţat că miercuri vor organiza şi o grevă de avertisment.

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii reclamă, luni, că, de ani de zile, niciun Guvern nu a „tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii acuză că salariile sunt mult mai mici decât ale celor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă sunt dificile, iar lipsa de personal este acută.

Sindicaliştii anunţă că au luat decizia organizării unei greve de avertisment, miercuri, între orele 08.00 şi 10.00.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde se ascunde Klaus Iohannis în timp ce ANAF îi cere 1 milion de euro. Fostul președinte a stârnit furie cu...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Cea mai mică pensie din România. Câți bani ia o persoană care a lucrat doar o singură zi
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...