„Se vede clar o îmbunătățire, nu mai am dureri!” Povestea unui pacient cu o afecțiune gravă a coloanei

Data publicării:
dr_dan_bentia_sanador Articol sustinut de SANADOR

Atunci când durerea de coloană nu dispare nici măcar în timpul nopții și nu răspunde la medicamentele antialgice obișnuite, calitatea vieții este serios afectată. În astfel de situații, mai ales dacă apar și alte simptome, spre exemplu o contractură, o scurtare a musculaturii, pacientul trebuie să se prezinte urgent la un consult de neurologie sau direct la neurochirurgie. Aceste manifestări clinice pot să apară în urma tasărilor vertebrale, iar cauzele pot fi multiple. Cel mai des, tasările sunt provocate de scăderea densității minerale osoase, cum se întâmplă în osteoporoză, dar pot surveni și în urma unor traumatisme sau din cauza metastazelor vertebrale.

Tasarea vertebrală duce la apariția unor fracturi sau fisuri în corpii vertebrali, de aceea produce dureri foarte mari, iar dacă este însoțită și de contractură, poate imobiliza pacientul la pat, constituind o urgență neurochirurgicală. În această situație s-a aflat și Ionel, un pacient care s-a prezentat la o consultație la Dr. Dan Benția, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR. Din cauza durerilor de spate care nu treceau nici măcar noaptea, bărbatul nu se mai putea deplasa și nici nu mai putea să stea în picioare.

În urma examinării clinice și a unor investigații suplimentare, Ionel a fost diagnosticat cu tasări multiple de os patologic tumoral la 5 niveluri vertebrale. În cadrul aceleiași consultații s-a stabilit și necesitatea intervenției chirurgicale, care s-a efectuat minim invaziv, prin vertebroplastie percutanată.

Vetebroplastia percutanată este o procedură minim invazivă, care presupune injectarea cu un ac gros (trocar) a unui ciment special, preparat în sala de operație, direct în corpul vertebral afectat. Astfel se stabilizează coloana, iar beneficiile pentru pacient sunt multiple. Spre deosebire de bolnavii care trec printr-o intervenției chirurgicală clasică, cei tratați minim invaziv se recuperează mai rapid și necesită o spitalizare de scurtă durată, astfel încât pot fi externați după două, trei zile.

În cazul lui Ionel, s-a intervenit minim invaziv la 5 niveluri vertebrale: T12, L1, L2, L3, L4, iar operația s-a încheiat cu succes și a fost o premieră pentru Spitalul Clinic SANADOR. Recuperarea postoperatorie a fost foarte rapidă, iar pacientul s-a externat chiar în ziua următoare. „Rezultatele sunt bune, se vede clar o îmbunătățire. Nu mai am dureri! Pentru mine, domnul Dr. Dan Benția a fost cel mai bun. Este inimos și deosebit”, a declarat Ionel.

La examenul CT și la radiografia de verificare efectuate după o lună de la intervenția prin vertebroplastie, s-a confirmat poziționarea vertebrală corectă a cimentului și stabilizarea coloanei vertebrale.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de echipamente performante pentru diagnosticarea sigură și rapidă a afecțiunilor coloanei. Tratamentul neurochirurgical se realizează, ori de câte ori este posibil, prin proceduri minim invazive cum este vertebroplastia, intervenția fiind recomandată mai ales în cazul tasărilor sau fracturilor vertebrale. Datorită abordurilor de mici dimensiuni și tehnicii chirurgicale avansate folosite, tratamentul chirurgical minim invaziv scade riscul de infecții, ajutând pacientul să se recupereze mai repede.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...