Și sistemul privat de sănătate riscă să intre în criză de personal

Data publicării:
mihai marcu medlife

Migraţia medicilor a produs o criză de personal nu doar în sistemul de stat, ci şi în cel privat. Şi în curând urmează criza asistenţilor medicali. Este ceea ce susţine patronul unei reţele medicale private din ţara noastră, care mai spune că în lipsa unor măsuri pe termen lung, efectul va fi copleşitor în cel mult 5-10 ani.

„Ei fac şcoală 12 ani, fac facultate 6 ani, după care fac specializare 3 ani, fac primariat şi aşa mai departe. Vreo 20 de ani ca să ajungă să profeseze. Ceea ce se va simţi - vârfurile din facultate nu mai sunt prinse, şefii de promoţie nu prind România. Peste 5-10 ani începem să vedem această pierdere de medici. La Ministerul Sănătății trebuie un plan de termen lung. Dacă se schimbă guvernanța şi vine altul, degeaba. Proiectul trebuie să fie pe 8-15 ani. Dacă facem pe 6 luni, o să ne scufundăm”, a declarat la Digi24 Mihai Marcu, patronul rețelei MedLife.

Despre toate acestea, dar şi despre ce înseamnă medicina ca afacere particulară, aflați din emisiunea „În faţa ta”, diseară, de la miezul nopţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...