Un vaccin anti cancer ar putea fi finalizat până în 2030

Data publicării:
Uğur Şahin şi Özlem Türeci
Uğur Şahin şi Özlem Türeci FOTO: Profimedia Images

Vaccinurile care vizează cancerul ar putea fi disponibile înainte de sfârșitul acestui deceniu, spun cei doi oameni de știință - soț și soție - care au dezvoltat unul dintre cele mai de succes vaccinuri anti Covid.

Uğur Şahin şi Özlem Türeci, care au fondat BioNTech, firma germană care a colaborat cu Pfizer pentru a produce un vaccin revoluţionar ARN mesager (ARNm) Covid, au declarat că au făcut progrese care îi fac să fie optimiști cu privire la existența vaccinurilor împotriva cancerului în următorii ani.

Într-un interviu acordat BBC, citat de The Guardian, Türeci a descris modul în care tehnologia RNAm aflată la baza vaccinului BioNTech împotriva Covid ar putea fi reutilizată, astfel încât să stimuleze sistemul imunitar să atace celulele canceroase.

Fiind întrebat când crede că vaccinurile anti cancer bazate pe RNAm ar putea fi utilizate la pacienți, profesorul Șahin a spus că ele ar putea fi disponibile „înainte de 2030”.

În timp ce vaccinurile convenționale utilizează forme ale unui virus, cele care utilizează tehnologia ARNm folosesc codul genetic al virusului.

Aceeași abordare utilizată pentru dezvoltarea vaccinului anti Covid poate fi utilizată pentru a pregăti sistemul imunitar să caute și să distrugă celulele canceroase, a spus Türeci, directorul medical al BioNTech.

BioNTech lucra la vaccinuri cu ARNm împotriva cancerului înainte de pandemie, dar compania a pus în așteptare aceste proiecte cu scopul de a produce vaccinurile anti Covid, care au fost o urgență globală. Firma are acum mai multe vaccinuri împotriva cancerului în studii clinice.

Firma germană speră să dezvolte tratamente pentru cancerul intestinal, melanom și alte tipuri de cancer.

Türeci a spus la BBC că BioNTech a învățat cum să producă vaccinuri ARNm mai rapid în timpul pandemiei și a avut o mai bună înțelegere a modului în care sistemele imunitare ale oamenilor au răspuns la ARNm. Dezvoltarea intensă și lansarea rapidă a vaccinului anti Covid au ajutat, de asemenea, autoritățile de reglementare a medicamentelor să descopere cum să aprobe eficient vaccinurile. „Acest lucru va accelera cu siguranță și vaccinul nostru împotriva cancerului”, a adăugat ea.

Türeci, însă, a rămas precaută: „Ca oameni de știință, ezităm întotdeauna să spunem că vom avea un leac pentru cancer. Avem o serie de descoperiri și vom continua să lucrăm la ele.”

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...