Unul din trei români consumă tutun. Ce înseamnă dacă o persoană fumează în primele 30 de minute de la trezire

Data publicării:
New Stark Health Warnings For French Smokers
Foto: Getty Images

Reprezentantul INSP, Andra Curta, a precizat, marți, că cel mai recent studiu global privind tutunul la adulți arată că 5,63 de milioane de persoane cu vârsta peste 15 ani sunt consumatori de tutun. Potrivit aceluiași studiu, 1 din 3 români consumă tutun.

Reprezentantul INSP, Dr. Andra Curta, a precizat, marți, că rezultatele cheie ale celui mai recent studiu global privind tutunul la adulți (GATS România 2018) indică faptul că în momentul de față, în România 5,63 de milioane de persoane sunt fumători curenți de tutun, potrivit Mediafax.

„Consumatori curenți de tutun în România, 5,63 de milioane de persoane, cu nota că de data aceasta, consumul de tutun include nu numai fumatul, ci și consumul de tutun fără fum sau utilizarea produselor cu tutun încălzit. Fumători curenți, asta însemnând fumători ai produselor clasice care se fumează, de la narghilea, pipă, trabuc, țigări, țigări rulate manual, fumători curenți avem 5, 57 milioane de persoane, iar fumători de țigări fabricate, acestea fiind țigările care se vând în pachete industriale, avem 5,54 de milioane”, spune medicul.

Potrivit aceleiași surse, prevalența consumului de tutun în România în 2018 a fost de 30,7%.

„Aproape 1 din 3 români consumă tutun. 5 milioane de persoane fumează zilnic, peste 3 milioane de bărbați și aproape 2 milioane de femei”, mai informează Andra Curta.

„Dacă ne uităm pe tip de produs consumat și pe gen, consumul curent de tutun este 30,7% în total, peste 40% la bărbați și aproape 22% la femei. Fumătorii de țigări fabricate sunt aproape 30% bărbați, peste 20% femei. Iar la produse cu tutun încălzit avem o prevalență de 1,3% mai mare la bărbați decât la femei”, completează aceasta.

Medicul a precizat că rezultatele studiului au indicat și faptul că 27,4% dintre români fumează zilnic, numărul mediu de țigări consumate zilnic fiind de 16,8: „4 din 10 români fumează mai mult de 20 de țigări pe zi”.

Sursa citată a informat că o veste bună în marea de evoluții negative este aceea că, față de GATS-ul trecut, cel din 2011, vârsta medie de inițiere a fumatului a atins acum pragul de 17, 9 ani.

Medicul a informat și că potrivit aceluiași studiu, 71, 5% din fumătorii zilnic din România sunt dependenți de nicotină.

„Există un indice care se calculează în funcție de intervalul care trece de la trezire până la aprinderea primei țigări, deci 71,5% fumează în primele 30 de minute după ce se trezesc”, a precizat reprezentantul INSP.

„Conform ultimelor date ale OMS, ucide (tutunul, n.r) peste 8 milioane de persoane pe an și problema e că, între acestea, 1,2 milioane de persoane nici măcar nu au acest viciu”, a conchis medicul.

Din cele 7.000 de chimicale prezente în tutun, 69 sunt cancerigene, iar alte cel puțin 250 sunt nocive pentru sănătate, mai explică reprezentantul INSP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...