Seceta face ravagii în nord-estul țării. Furnizarea apei a fost restricționată în 290 de localități. Județele cu probleme

Data publicării:
Seceta
Foto: Profimedia

Administraţia Naţională (AN) Apele Române a anunțat că furnizarea apei este restricţionată în 290 de localităţi, cele mai mari probleme fiind înregistrate în judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea.

”Continuăm să stocăm apa în principalele 40 de lacuri de acumulare astfel încât acesta să fie în jurul valorii de 77% (faţă de cât este în prezent de 80%). Ne concentrăm eforturile în direcţia optimizării volumelor de apă astfel apa de băut să ajungă la toţi beneficiarii care se alimentează din sursele de apă de suprafaţă. Monitorizăm atât modul de alocare a resurselor de apă, cât şi aplicarea Planurilor de restricţii fiind în continuare 290 de localităţi în sistem centralizat unde apa este furnizată cu restricţii şi alte 239 fântâni secate, cele mai afectate localităţi fiind cele din judeţele Botoşani, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Vrancea”, a transmis, miercuri, AN Apele Române.

Ghid de economisire a apei

Instituţia precizează că planuri de restricţii în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacităţi de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcţie de specificul activităţii acestora şi al economiei în ansamblu.

De asemenea, Apele Române prezintă și un Ghid de economisire a apei, care poate fi aplicat de către fiecare consumator și recomandă:

  • Verificarea periodică a instalaţiei de apă din locuinţă, a vaselor de toaletă şi a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcţionare, iar dacă se constată defecţiuni să fie reparate în regim de urgenţă;
  • Folosirea raţională a apei la baie şi bucătărie fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operaţiuni de spălare);
  • Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);
  • Refolosirea apei în care se spală legumele şi fructele pentru udarea plantelor;
  • Întreţinerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii şi reumplerii acestora;
  • Montarea economizoarelor de apă la robinete;
  • Utilizarea maşinilor de spălat (rufe şi vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;
  • Folosirea/înmagazinarea apei din precipitaţii;
  • Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă