Serviciul rus de Informații Externe (SVR) acuză, într-un articol, România de „intimidarea” membrilor Opoziției politice

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin pictured with the head of SVR intelligence service Sergei Naryshkin
Șeful SVR, Serghei Narîșkin (s), alături de liderul rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Alegerile prezidențiale din România, în urma cărora Nicușor Dan a devenit președinte, sunt date drept exemplu de „cenzură ideologică” prin care opozanții politici din UE sunt reduși la tăcere, în cadrul unui articol publicat în numărul din luna iunie a revistei „Razvedcik” („Iscoada”/„Cercetașul”), publicația oficială a Serviciului rus de Informații Externe (SVR), condus de Serghei Narîșkin. În articol nu este însă nominalizat niciun „opozant” român. În luna martie, SVR l-a nominalizat însă direct pe Călin Georgescu, într-un mesaj în care a criticat deschis anchetarea la acea vreme a candidatului independent de către procurorii români.

„Astăzi, cenzura ideologică din cadrul UE a atins un nivel fără precedent. Intimidarea dizidenților și a opozanților politici capătă forme tot mai urâte, după cum s-a demonstrat, de exemplu, în cazul recentelor alegeri prezidențiale din România, sau în cazul verdictului dubios al instanței franceze în cazul lui Marine le Pen, prin care a fost împiedicată să participe la campania prezidențială din 2027”, se arată într-un articol cu titlul „Mărirea și decăderea UE”, apărut în „Iscoada” și semnat de Aleksei Anatolievici Gromîko, director al Institutului pentru Europa al Academiei de Științe a Rusiei.

În articol, conducerea UE e acuzată că încearcă să „prelungească cât mai mult criza ucraineană” și că „refuză să recunoască interesele legitime de securitate ale Rusiei”.

„Oricine se disociază de acest curent mainstream devine o țintă presiunilor și a tentativelor de ostracizare, cum s-a întâmplat în cazul Budapestei, Bratislavei și al Belgradului”, se mai arată în articolul apărut în publicația SVR.

Citește și:

MAE român reacționează la articolul SVR despre „cenzura ideologică” din România: „Ar fi doar de remarcat ridicolul situației”

SVR l-a susținut pe față pe Călin Georgescu

La începutul lunii martie, într-o primă susținere pe față a candidatului prorus la alegerile prezidențiale din România, SVR susținea că Ursula von der Leyen a cerut ca Călin Georgescu să aibă interdicție la alegerile prezidențiale reluate în luna mai.

„Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în recunoașterea ca invalide a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a cerut autorităților actuale de la București să îi interzică lui Georgescu” să participe la scrutinul din luna mai.

„Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al «forțelor non-sistem» își continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricționa accesul României la fondurile sale”, arăta comunicatul SVR.

Astfel, „după un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil ca mainstream-ul liberal european să facă noi încercări de a înăbuși disidența în UE. Principala lor țintă va fi Ungaria, ca «bastion al conservatorismului european», iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această țară de anul viitor”, conform SVR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”