Administratorul Elcen: Nu avem niciun echipament de rezervă, iar consumatorii vor resimţi orice avarie din centrale

Data publicării:
Termocentrală a ELCEN.
Sistemul național energetic este pregătit pentru zilele geroase, inclusiv cele patru CET-uri din Capitală. Foto: Facebook / Elcen

Societatea Electrocentrale Bucureşti nu are echipamente de rezervă şi orice avarie a echipamentelor de producere a energiei termice va fi resimţită de consumatori, a afirmat miercuri Adrian Tudora, administratorul special al companiei. El a mai avertizat că o problemă o va constitui și aplicarea legii privind compensarea facturilor la electricitate şi gaze pentru consumatori, care prevede supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de energie şi plafonarea profitului furnizorilor la 5% din costuri.

Adrian Tudora a arătat că producătorul de energie termică poate asigura necesarul pentru condiţiile actuale de temperatură de afară, iar de la finalul lunii este pregătit să intre în sezonul rece.

„Cu toate acestea, aş vrea să trag un semnal de alarmă sau să aduc în atenţie faptul că nu s-au făcut investiţii, echipamentele pe care le avem pentru sezonul rece funcţionează cam toate, nu mai avem rezerve, astfel încât o eventuală avarie la una din instalaţiile existente în funcţiune cu siguranţă se va repercuta în sistemul de termoficare ca răspuns. Sigur, avariile vor fi remediate cât mai repede şi vom reveni la schema normală. Dar, aşa cum spuneam, şi la şcoală învăţam că trebuie să ai un echipament în funcţiune, iar altul de rezervă care să ştie să preia producţia lipsă din producţia celor aflate în funcţiune. Din păcate, rezervele uşor-uşor au fost scoase din exploatare, nu s-a venit cu nimic în loc şi am ajuns la situaţia că putem asigura termia în oraş, dar funcţionăm cu toate capacităţile”, a declarat Adrian Tudora, potriovit Agerpres.

Gigacaloria se va scumpi

El a arătat că preţul gigacaloriei va creşte cu siguranţă, întrucât preţul gazelor s-a dublat, însă nu au fost finalizate încă toate calculele. Din fericire, Elcen şi-a asigurat întregul necesar de gaze pentru această iarnă de la Romgaz la un preţ sub cel al pieţei.

„Normal că explozia de preţ a gazelor naturale a dus la o reacţie în lanţ. Romgaz a dublat preţul faţă ce aveam noi anul trecut, ceea ce a condus la vehicularea în spaţiul public a unor prognoze privind creşterea costului de producţie a gigacaloriei cu impact foarte mare asupra populaţiei. Ce pot să spun este că Elcen e totuşi un caz fericit, pentru că am început negocierile cu Romgaz în luna iulie, înainte de explozia de preţuri, drept pentru care am reuşit negocierea unui preţ bun. La momentul acesta, Elcen are asigurată întreaga cantitate de gaze de care nevoie, la un preţ mai mult decât competitiv, mai mic decât preţul pieţei”, a precizat oficialul producătorului de energie.

Până la sfârşitul lunii, ANRE va recunoaşte costurile Elcen şi noile preţuri pentru energia electrică şi cea termică.

„În ceea ce ne priveşte, ponderea combustibilului este de 75%-80% din preţul energiei, iar variaţia pozitivă a preţului are cu siguranţă un efect asupra preţului energiei electrice şi termice”, a subliniat Tudora.

O altă problemă pentru Elcen, cu efecte la nivelul consumatorilor, va fi aplicarea legii privind compensarea facturilor la electricitate şi gaze pentru consumatori, care prevede supraimpozitarea cu 80% a producătorilor de energie şi plafonarea profitului furnizorilor la 5% din costuri.

„Din punctul de vedere al Elcen, supraimpozitarea cu 80% a producătorilor peste acel plafon de 450 de lei pe MWh şi plafonarea de 5% a profitului furnizorilor, coroborat cu preţul certificatelor de CO2 şi cu faptul că nu încasăm subvenţia, pentru Elcen va fi un dezastru, ceea ce sigur, se perpetuează mai departe la nivelul Bucureştiului şi vorbim de siguranţa energetică şi de probleme sociale”, a mai spus Tudora.

Partenerii noștri
Playtech
Anotimpurile nu mai sunt ce-au fost. Un fenomen meteo neobișnuit apare tot mai des în România. Ce ne așteaptă...
Digi FM
Femeia care l-a însoțit pe A$AP Rocky la petrecere după Gala Met. Rihanna, însărcinată cu al treilea copil, a...
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Care sunt cele mai inteligente persoane, în funcție de luna nașterii
Newsweek
910.000 pensionari iau 530 lei în plus la pensie pentru care nu au cotizat. Din ce județe sunt?
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară