Anca Dragu: Creșterea indemnizației pentru mame ar putea avea loc după rectificarea din iulie-august

Data publicării:
mame copii bebelusi GettyImages-110685668

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Pentru mămici încă așteptăm să vedem cum evoluează economia în general și încasările bugetare și la rectificarea bugetară vom realoca sume. Am discutat cu consilierul economic al președintelui și i-am spus că încercăm să găsim resurse pentru această lege care crește indemnizația pentru mămici”, a spus Dragu.

Ea a precizat că se așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să promulge legea și a precizat că rectificarea bugetară va avea loc la sfârșitul lunii iulie — începutul lunii august.

În ceea ce privește pachetul antisărăcie, șeful MFP a arătat că acesta vizează indirect creșterea natalității.

„Pachetul antisărăcie, pachetul lansat în educație, toate aceste pachete vizează, indirect, și creșterea natalității. Acesta este un subiect de termen lung. Măsurile se vor vedea într-un termen foarte lung. În primul rând societatea trebuie să aibă o încredere. Orice viitoare mamă trebuie să aibă încredere în mersul economiei, să vadă niște măsuri de sprijin real și pe o perioadă mai lungă de timp pentru a o face să decidă să aibă un copil, doi sau trei. În momentul în care vedem măsuri fluctuante, economia poate nu merge foarte bine, la nivelul fiecărei persoane se pune întrebarea: Oare e bine să am un copil acum?”, a arătat ministrul Finanțelor.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat în data de 30 martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

În inițiativa legislativă se mai prevede că indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni lucrate din ultimii doi ani, anterior datei nașterii copilului.

Indemnizația minimă nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat, iar plafonul maxim, de 3.400 de lei, pentru indemnizația pentru creșterea copilului a fost eliminat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să îţi ţii banii în siguranţă la bancă? Aşa primeşti şi o sumă în plus în fiecare lună pentru economii
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Lionel Richie, dezvăluiri despre obiceiurile lui Michael Jackson: „Nu-și spăla hainele zile la rând și râdea...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...