Angajații unei primării din Vaslui, în frunte cu primarul, preferă să meargă la muncă în Spania

Data publicării:
primar

Ioana Popa este angajată ca asistent social la primăria din comuna Drânceni. Tânăra de 26 de ani, care a absolvit facultatea de Hidrotehnică, are un salariu de 950 de lei. Este principalul motiv pentru care a decis să plece în Spania, în aprilie, acolo unde are o promisiune că va lucra pentru trei luni pe o plantaţie agricolă. Salariul este de 1.200 de euro.

„E normal să faci o facultate, speri că o să fie bine, dar se pare că nu. Mai bine mergi pe noroc. Preferăm să lucrăm trei luni de zile, decât să lucrăm un an de zile pe același salariu”, spune Ioana Popa, asistent social.

Cel puţin alţi şase colegi ai săi, dar şi primarul, se gândesc să-i urmeze exemplul.

„Am bugetari cu salarii de 620 de lei, cu 700, până într-o mie. Sunt solidar cu ei. Ne luăm trei luni de zile concediu fără plată, că ne permite legea, am studiat bine legea”, spune Gelu Pecheanu, primarul comunei Drânceni, județul Vaslui.

„Foarte greu, în condițiile în care salariile sunt cum sunt, la 1.000 de lei pe lună. Plus cheltuielile pe navetă și utilitățile pe care le plătești, rămâi cu nimic. Asta au hotărât toți angajații, nu se poate trăi cu așa ceva”, spune Petru Blânda, funcționar public.

Viceprimarul se oferă să gestioneze comuna, în lipsa edilului şef, însă localnicii sunt îngrijoraţi: „Nu se închide primăria”.

Noi când avem ceva probleme, unde ne mai ducem? Primul pas e să ne ducem la primărie. Și dacă primarul nu e și pleacă, noi ce facem?”, se teme un localnic.

Citiți și La primărie nu e "ca-n Germania". Edilul din Ocna de Fier a plecat la muncă în străinătate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul care a dispărut de pe harta României. Cu o istorie bogată și o populație însemnată, acum regiunea...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”