Avertismentul dur al unui medic pneumolog: „În fiecare oră, cel puţin, un român moare de cancer”

Data publicării:
Effects of cigarette smoking - lung cancer.
Medicul pneumolog Cristian Oancea trage un semnal de alarmă privind cancerul bronho-pulmonar. Deși este considerată o boală a „vârstnicilor”, vârsta pacienților a scăzut până la 30 de ani. Acesta a declarat că la fiecare oră un român moare de cancer. Sursa Foto: Profimedia

Medicul pneumolog Cristian Oancea trage un semnal de alarmă privind cancerul bronho-pulmonar. Deși este considerată o boală a „vârstnicilor”, vârsta pacienților a scăzut până la 30 de ani. Acesta a declarat că la fiecare oră un român moare de cancer, potrivit News.ro.

Într-adevăr, 80% din cancerul bronho-pulmonar este dat de ţigară, dar 20% este dat de expunerea la biomasă, adică la ardere de cărbune sau de lemne, expunerea la radon – şi aici suntem pe locul patru în Uniunea Europeană la acest gaz inert, dar care este foarte cancerigen şi pe care nu îl simţim pentru că este incolor, inodor -, expunerea la microparticule, factori poluanţi. Deci sunt o mulţime de factori şi la aceştia se adaugă, în ultimul timp, şi transmisia genetică. Trebuie să fim conştienţi că cel puţin în fiecare oră, un român moare de cancer”, a declarat Cristian Oancea

Vârsta pacienților bolnavi de cancer bronho-pulmonar a scăzut până la 30 de ani

Principala cauză acestui tip de cancer fumatul, însă medicul Cristian Oancea spune că și vappingului, de exemplu, pe termen lung, poate duce la dezvoltarea acetui tip de cancer.

Eu am pacienţi care au 30-35 de ani. Dacă acum 10 ani, 15 ani, era privită ca o boală a vârstnicului, atât cancerul bronho-pulmonar, cât şi şi bronho-pneumopatia cronică obstructivă, din nefericire, cu aceşti factori cumulativi – fumat activ, fumat pasiv, trebuie să fim foarte atenţi şi monitorizăm efectele vapingului. Trebuie să spunem că nu există nicio formă de tutun care să fie sănătoasă, toate formele sunt nocive pentru organism. Această expunere la radon, la azbest, la microparticule nu face decât să ne dăuneze”, a declarat Cristian Oancea.

Acesta mai spune că investigaţia computer tomograf de torace cu doze scăzute iradiază cât patru radiografii, în condiţiile în care un computer cu doze normale este mult mai iradiant. Computerul tomograf de torace cu doze scăzute poate depista boala mult mai bine decât o radiografie. 
 
Faptul că noi am renunţat la fumat este foarte bine, pentru că scade riscul de a face cancere sau infarct. Dar 60% din pacienţii cu cancer bronho-pulmonar sunt foşti fumători, deci faptul că ai renunţat la ţigară nu înseamnă că riscul e zero. În plămânii noştri sunt acei carcinogeni care în timp dezvoltă acele tumori. Din nefericire, plămânul neavând receptori de durere, cum este şi sânul şi creierul, aceste tumori cresc, se dezvoltă, şi în 80% din cazuri pacienţii vin la noi pentru o infecţie”, a explicat medicul, potrvit sursei citate.

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezastru pentru Elena Udrea, pe patul de spital: nu va ieși din închisoare pe 1 iulie! Avocatul ministrului...
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră pe care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Concedii de austeritate pentru primari de comune: pachete de „formare profesională” la all inclusive pe...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
7 alimente recomandate pentru reducerea colesterolului, care sunt ușor de integrat în mesele zilnice
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...