Banii turiştilor rămaşi fără vacanţe sunt greu de recuperat

Data publicării:
8 BANI LEI (2)

Turiştii păgubiţi de o agenţie de turism trebuie să aibă răbdare dacă vor să-şi recupereze banii. În cel mai bun caz îşi recuperează banii în două luni. În cel mai rău, nu le va fi acoperită paguba niciodată. În această situaţie s-au trezit în ultima lună aproape 1200 de români care şi-au cumpărat vacanţe prin Genius Travel şi Mareea. Şefii din turism spun că o soluţie ar fi crearea unui fond din garantare care să-i despăgubească integral pe turiştii cu vacanţe plătite, dar neefectuate.

Aurelia Cernăianu ar trebui să plece luni către Spania, pentru o vacanţă de vis în Costa Brava. Sâmbătă a aflat cu surprindere că agenţia de turism Mareea a plătit doar biletele de avion, nu şi cazarea.

Aurelia Cernăianu, turistă păgubită: „Zborul nostru urmează să aibă loc mâine dimineaţă la 8:20, spre Barcelona. Sâmbătă la prânz, soţul meu a primit un mesaj, mesajul acela generic dat de agenţia Mareea că au intrat în insolvenţă şi că nu mai pot onora sejururile. O cameră dublă 1.200 de euro şi o cameră în regim single 750 de euro, sejurul de 3 persoane pe care l-am achitat noi.”

Preşedintele patronatului agenţiilor de turism, Alin Burcea, declara sâmbătă că turiştii Mareea nu vor avea probleme la cazare cel puţin în zilele următoare.

Alin Burcea, preşedinte ANAT: „Am mai preluat din turişti în Grecia, în Bulgaria, câţiva au fost şi pe Turcia şi Spania. Până săptămâna viitoare, probabil a doua parte a săptămânii, joi-vineri, turişti din străinătate cred că sunt cu toţii asiguraţi.”

Turista păgubită spune, însă, că soluţia găsită pentru ea este o vacanţă pe litoralul românesc.

Aurelia Cernăianu, turistă păgubită: „Mulţumesc frumos, eu nu am nevoie de astfel de relocare. Eu mi-am pregătit şi programat un concediu în străinătate, eu mi-am pregătit şi programat concediul pentru Costa Brava şi nu pentru litoralul românesc.”

Cei care nu acceptă astfel de propuneri trebuie să se înarmeze cu răbdare. (carton)Ca să îşi poată recupera banii trebuie să meargă întâi la sediul companiei. Au la dispoziţie 15 zile pentru a cere rambursarea sumelor achitate. Dacă nu îşi primesc banii în următoarele două săptămâni, clienţii trebuie să-şi depună dosarul la compania care a asigurat agenţia de turism. Acesta trebuie să conţină cererea de despăgubire însoţită de documentele justificative. (iese carton)Potrivit legii, turiştii îşi vor primi banii în cel mult 30 de zile de la data depunerii dosarului.

Există o posibilitate foarte mare ca suma asigurată, de cel mult 50.000 de dolari, să nu ajungă pentru toţi turiştii păgubiţi. În acest caz, ei trebuie să se înscrie pe lista datornicilor după ce tribunalul aprobă cererea de intrare în insolvenţă a agenţiei. Vor fi însă ultimii care primesc banii, după stat şi angajaţii firmei.

Şefii din turism propun crearea unui fond de garantare din care să se plătească astfel de despăgubiri. El ar urma să fie alimentat de agenţiile de turism care ar fi obligate prin lege să vireze în acest fond între 9.000 şi 70.000 de lei anual.

Alin Burcea, preşedinte ANAT: „România dacă nu rezolvă problema garanţiei pentru turiştii care plătesc la agenţii până la 31 decembrie 2016 primeşte infringment.”

Şeful ANAT spune că va înainta un proiect de act normativ în acest sens până luna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Pensionarii se mută în alt județ să ia o pensie cu 50% mai mare. Instanța le-a dat dreptate
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile