Bursa locurilor de muncă. Cele mai multe oferte au fost pentru paznici şi bucătari

Data publicării:
bursa

Daniel are 33 de ani şi a lucrat 5 ani într-o corporaţie. A fost disponibilizat şi vrea să-şi găsească un nou loc de muncă.

Asta mai ales că Daniel vrea să se reprofileze. Vrea un job în vânzări. Cei mai mulţi angajatori cer însă experienţă în domeniu. Ca el, câteva sute de persoane au venit la târg să prindă unul din cele aproape 500 de locuri de muncă puse la bătaie de 40 de angajatori.

„Pentru cei cu studii superioare sunt în jur de 60, 70 de locuri de muncă. Ponderea cea mai mare o au cei cu studii medii 300 de locuri de muncă, restul locurilor fiind pentru muncitori necalificaţi”, spune Iulian Gavrilescu director executiv AJOFM Ilfov.

Standul cu locuri de muncă în străinătate nu a fost unul foarte vizitat, deşi oferea salarii de aproximativ 1.500 de lire sterline pe lună. Specialiştii spun că responsabilă este cerinţa că viitorul angajat să ştie bine o limbă străină.

Specialiştii în Resurse Umane spun că pentru a avea succes la interviuri trebuie să ţineţi cont şi de câteva trucuri la negociere.

„Persoana dornică să se angajeze trebuie să cunoască acel loc de muncă, să îşi scoată în evidenţă calităţile forte şi să îşi negocieze salariul pe o treaptă de mijloc, nicidecum superioară sau inferioară”, explică Iuliana Frunză consilier orientare AJOFM Ilfov.

La sfârşitul lunii martie în judeţul Ilfov erau 2.970 de şomeri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...