Carte lansată de părinții victimelor din Colectiv, lecție pentru viitor

Data actualizării: Data publicării:
apa foc

Părinţii celor care au pierit în clubul Colectiv au făcut primul pas în educarea eleviilor în caz de dezastre. Au lansat o carte din care cei mici pot învăţa, prin joacă, ce au de făcut dacă sunt puşi într-o astfel de situaţie. Primele 5.000 de cărţi au fost tipărite, dar Asociaţia Colectiv speră să obţină sponsorizări şi sprijin de la autorităţi, astfel încât lecţia de supravieţuire să ajungă la un milion de copii din toată ţara.

Povestea luptei dintre apă şi foc - o lecţie de supravieţuire” este titlul cărţii pe care copiii au primit-o de la părinţii celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Colectiv. De când nu îi mai au pe ai lor, încearcă să îşi îndrepte atenţia spre siguranţa altor copii.

Reporter: Mi-e greu să vă întreb, dar v-aţi gândit vreodată că poate copilul dumneavoastră nu a ştiut ce să facă în situaţia aia?

Eugen Iancu - preşedintele Asociaţiei Colectiv: Da. Sunt convins că nu a ştiut, pentru că nu avea de unde. Mai am un copil, este în clasa a 11-a şi nu a făcut niciodată vreun exerciţiu. Noi ne dorim să primim sprijinul Ministerul Educaţiei, pentru că ar trebuie să facă poate nu o oră pe lună, dar măcar o oră trimestrial în care să ne învăţăm copiii ce să facă în caz de dezastre.

Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, ţară unde au fost tratate unele dintre victimele de la Colectiv, spune că în România mai sunt multe de făcut şi la capitolul prevenţie.

Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti: Prevenţia este o lecţie foarte importantă în şcolile din Belgia, şi nu numai, chiar şi în viaţa comunităţii, în cluburi sportive. Voi fi sincer, suntem puţin mai avansaţi decât în România, dar pentru asta sunt aici, să ajut.

Şi profesorii confirmă că în România sunt situaţii în care copiii sunt în pericol, chiar la şcoală ori la grădiniţă.

Cornelia Roşioru, directorul Grădiniţei 224: Grădiniţa 224 are sediul strada Gramond. Vila are o scară de lemn care pune în periocl viaţa şI securitatea copiilor. Am făcute adrese şi s-a găsit soluţia relocării. Vorbeam cu cei de la ISU. Cazul Colectiv se putea repeta.

Până se rezolvă problema spaţiilor, copiii pot învăţa ce să facă în caz de pericol.

Lina Ruşitoru, mama unei victime de la Colectiv: Se întâmplă, uitaţi, tragedii. Ei nu trebuie să se piardă, îşi aduc aminte imediat, stai puţin, am văzut aşa ceva într-o carte, ştiu cum să acţinez, e mare lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa