Cheile Bicazului rămân în județul Neamț. Hotărârea este definitivă

Data actualizării: Data publicării:
peisaj munti cheile bicazului
Cheile Bicazului. Foto: Facebook / Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș

Cheile Bicazului, una dintre cele mai impresionante atracții naturale ale României, legătură dintre Moldova și Transilvania, rămân definitiv în administrarea județului Neamț. Disputa pentru Cheile Bicazului a fost soluționată de Curtea de apel Târgu Mureș, care a respins recursul Consiliului Județean Harghita, în procesul pentru stabilirea județului de care aparține granița dintre Secuime și Moldova.

"Curtea de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea județului Harghita referitoare la hotarul administrativ cu județul Neamț.

Ieri, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut soluția de respingere ca tardivă a acțiunii intentate de UAT Județul Harghita împotriva Județului Neamț. Cheile Bicazului au rămas în județul Neamț pe 13 ianuarie 2021, când judecătorii Curții de Apel Ploiești au respins contestația autorităților din Harghita care ar vrea si ca aceasta portiune de teren sa fie in patrimoniul lor", notează telem.ro.

Procesul, care a durat mai bine de 10 ani, s-a încheiat cu o decizie favorabilă administrației nemțene.

În 2020, Curtea de Apel Ploiești a respins definitiv acțiunea CJ Harghita și a Primăriei Gheorgheni, prin care se solicita anularea procesului-verbal din 1998 privind graniţa dintre oraşul Gheorgheni din judeţul Harghita şi comuna Poiana Mărului din judeţul Neamţ. Solicitarea de remediere juridică extraordinară s-a finalizat de asemenea cu un rezultat asemănător, arată hirado.hu.

Însă în 2022, CJ Harghita a inițiat o nouă acțiune judecătorească la Tribunalul Harghita și a invocat că granița stabilită în procesul verbal menţionat anterior nu este aceeaşi cu cea stabilită în legea din 1968, privind organizarea administrativă a teritoriului României.

Reprezentanții județului Harghita au susținut la acea vreme că în comisia care a trasat granița trebuiau să se regăsească și reprezentanți ai consiliilor județene vizate, motivând că Cheile Bicazului sunt graniță de județ.

În sentinţa pronunţată în luna aprilie, Tribunalul Harghita a respins acţiunea, susținând că este tardivă, respectiv că asupra acesteia a fost deja pronunţată o hotărâre judecătorească, iar decizia a fost confirmată de către Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa definitivă de acum.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
PSD anunță că CASS la pensie se va plăti de la 4.000 lei. 789.000 pensionari vor lua mai mulți bani
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...