CLASA ZERO, PROPUSĂ DIN 2002. După 10 ani, i-a surprins chiar şi pe iniţiatori

Data publicării:
25012013 20clasa 200-45768

Mai mult, statul a plătit pe atunci un studiu pentru a analiza învăţământul din Europa. În 2012, clasa pregătitoare a luat prin surprindere pe toată lumea, chiar şi pe cei care au iniţiat-o în urmă cu mai bine de zece ani.

Clasa pregătitoare a stărnit controverse încă de când a fost introdusă prin legea educaţiei naţionale în anul 2011. Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a fost printre primii care s-a opus ca cei de șase ani să meargă la şcoală.

„Aş fi lăsat grupa pregătitoare la grădiniţă şi aş fi introdus-o în ciclul de învăţământ obligatoriu. Avem în toate şcolile spaţii de joacă? Pentru că obiectivul cunoaşterii la această clasă se realizează prin joc”, a declarat Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educaţiei.

Pentru aceastaşi actuala putere, clasa pregătitoare trebuia lăsată la grădiniţă.

„Nefiind un domeniu foarte simplu, în care toţi neaveniţii, gen Funeriu, au venit şi au tăiat cu topoarele şi acuma noi trebuie să reparăm ce-a stricat un nebun. Marea problemă a părinţilor este legat de locul în care se desfăşoară această clasă pregătitoare. Ce se întămplă cu copilul după ora 12.00 pentru că cele mai multe grădiniţe au program prelungit, iar părinţii lucrează”, a afirmat Victor Ponta, premierul României.

Din declaraţiile oficiale, am putea crede că sistemul nu era pregătit pentru această clasă, că introducerea ei a fost făcută în grabă şi că i-a luat pe toţi prin surprindere. Realitatea este alta însă.

Propunerea a fost făcută în anul 2002, adică cu zece ani înaintea introducerii ei. Ideea a venit în urma unui studiu realizat la nivel european de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Plătit din banii statului, a tras concluzia că este necesar să înceapă copiii, mai devreme, şcoala.

„În documentul înaintat membrilor Comisiei este făcută o analiză a învăţământului din Europa în care se observă că 53% din statele analizate au vârsta de debut în învăţământ lașaseani. De aceea s-a luat decizia de înfiinţare a clasei pregătitoare, obligatorii, de la șase ani” - se arată în stenogramele şedinţei Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Aşadar, ministerul Educaţiei condus de Ecaterina Andronescu a venit încă de acum zece ani cu o propunere clară.

„Ministerul propune o altă variantă şi anume clasa pregătitoare care să înceapă la șase ani”, se mai arată în stenograme.

Inexplicabil, zece ani mai târziu acelaşi om care a propus pentru prima dată introducerea clasei pregătitoare, a fost primul care a condamnat-o.

În momentul de faţă soarta clasei pregătitoare este incertă. După un an în care ea a fost la şcoală, acum actuala putere ia în calcul mutarea ei la grădiniţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Pensie blocată în 7 zile. Pensionarii care nu depun un document la Casa Pensii iau 0 lei în aprilie
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa