Digi24 a aflat la care ministere vor fi cele mai multe disponibilizări: Finanțe, MapN și MAI

Data publicării:
1103concedieri-54164

Potrivit datelor obţinute de Digi24, cele mai multe disponibilizări ar urma să fie făcute la Ministerul Finanțelor Publice , Ministerul Apărarii Nationale și Ministerul Afacerilor Interne.

Cei mai mulţi angajaţi ar urma să fie disponibilizaţi din ministerele cu cele mai încărcate organigrame. La Ministerul Finanţelor, 270 din cei aproape 1.800 de salariaţi vor pleca acasă. De la Ministerul Apărării vor fi concediaţi 240 de oameni, iar alţi 173 nu se vor mai regăsi pe ştatele de plată ale Ministerului Afacerilor Interne.

Se fac restructurări şi la ministerele cu puţini angajaţi. De exemplu, Ministerul pentru Societatea Informaţională va disponibiliza 28 de salariaţi, iar Ministerul Tineretului şi Sportului, 27. Cel mai mic minister, cel al Culturii, ar urma sa dea afară 22 de angajaţi.

Între timp, Victor Ponta a venit cu precizări într-o emisiune televizată. Şeful Executivului a declarat că nu crede că într-un minister sau autoritate publică este nevoie de absolut toate posturile existente în prezent, după angajările făcute în 2010-2011.

Ultima restructurare a ministerelor a avut loc în anul 2009. Atunci au fost tăiate 14.000 de posturi. Cea mai mare parte a celor concediați lucrau însă în agențiile și structurile din subordinea ministerelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri