Discuții privind amânarea plății ratelor. Cine ar putea beneficia de această măsură

Data publicării:
credite
FOTO: Agerpres

BNR a discutat cu băncile despre posibilitatea suspendării temporare a ratelor. Ar fi măsuri aplicate punctual clienților ale căror venituri sunt puternic afectate de epidemie.

În al doilea rând, BNR le va da lichidități băncilor comerciale și va prelua în schimb titluri de stat la dobândă de politică monetară.

"Departamentele care se ocupă de politica monetară dela BNR, inclusiv cele de strategie, sunt implicate într-o analiză foarte serioasă, să vadă care sunt conseconțele. Trebuie să se vadă, cât poate amâna o bancă - o lună, două.

O asemenea măsură nu se ia după ureche.

Nu e o problemă pentru care să iei o decizie pe termen lung.

Întreaga societate trebuie să înțeleagă că urgența întâi e să nu cadă băncile, că în crize se întâmplă astfel de crize.

Dacă băncile cad, ceva mai rău nu se poate închipui. După băncile care cad se duce toată economia", a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că sistemul bancar trebuie să vină cu un pachet privind plata ratelor la credite. Aceasta, în condițiile în care unele bănci au anunțat deja suspendarea temporară a plăţii ratelor la credite sau oferirea de internet şi mobile banking fără costuri timp de trei luni.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
S-a stabilit când vor fi tăiate pensiile speciale și cu ce sume de bani. De ce e o nouă păcăleală?
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă