Focar nou de pestă porcină. Localnică: „Dumnezeu unde e, de nu ne vede?”

Inspectorii sanitari din Dolj merg însoţiţi de jandarmi într-un sat în care a fost confirmat un caz de pestă porcină. Este a doua zi în care încearcă să sacrifice animalele din gospodările localnicilor. Cei mai mulți și-au sacrificat, însă, porcii.
ACTUALIZARE 15.31. Poliţişti, jandarmi şi inspectori sanitari au descins în această dimineaţă în comuna Secu pentru a ucide porcii din gospodăriile oamenilor. Autorităţile au mai găsit, însă, jumătate din totalul porcilor din comună pentru că localnicii fie şi-au sacrificat animalele, fie le-au ascuns.
Localnicii din Secu au aflat de mult ce se întâmplă în focarele de pestă porcină africană. Chiar dacă un singur animal este bolnav, toţi ceilalţi sunt omorâţi.
Localnică: Nu se interesează nimeni, nu se interesează doctorii, porcii ni-i ia. Ce să facem noi, Dumnezeu unde e, de nu ne vede?
Oamenii s-au adunat la intrarea în sat şi i-au oprit acolo pe inspectorii DSV care veneau cu misiune clară: să sacrifice 92 de porci. După patru ore de scandal, spiritele s-au încins şi au fost chemaţi poliţiştii şi jandarmii. Nici aceştia nu i-au convins pe săteni că trebuie să renunţe la porci.
Reprezentanţii primăriei au turnat şi ei gaz pe foc.
Viorel Ţirei, viceprimar: De ce a durat un diagnostic două săptămâni, în condiţiile în care nu suntem prima poziţie cu pestă porcină şi suntem al n-lea judeţ în care apare. Ca atare, ar fi trebuit ca viteza diagnosticului să fie mult mai rapidă”.
Narcis Purcărescu, prefect de Dolj: Au fost filtrele organizate de poliție împreună cu jandarmeria la ieșirile din localitate, pentru prevenirea a...dacă începe lumea să-și taie porcii sau să înceapă să-i ducă dintr-o localitate în alta”.
După ce virusul a fost confirmat la un animal din Secu, Doljul a devenit al 17 judeţ care a intrat pe lista celor afectate de pesta porcină africană.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.