Fostul rege al Spaniei, anchetat pentru un contract privind construirea unei căi ferate

Data publicării:
regele juan carlos al spaniei, aflat intr-o masina in drum spre ceremonie
Fostul rege Juan Carlos al Spaniei Foto: Facebook / REYES de ESPAÑA

Procurorul Curţii Supreme a Spaniei a deschis luni o anchetă cu privire la construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE, care face legătura între oraşele Medina şi Mecca din Arabia Saudită. Contractul a fost câştigat de companii spaniole, iar procurorii spanioli suspectează că una dintre persoanele implicate în posibile iregularităţi ar putea fi regele emerit Juan Carlos, informează Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz, în contextul în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său Felipe, a anunţat Curtea Supremă într-un comunicat.

"Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate", se arată în comunicatul citat.

Ancheta asupra fostului rege derivă dintr-o alta condusă de procurorul anticorupţie al ţării cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca, în Arabia Saudită, atribuită unui grup de companii spaniole în 2011.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După tăierile bugetare, Nicușor Dan a tras alarma cu privire la viitorul țării: „Românii nu ne vor...
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Pro FM
Jurnalist, dezvăluiri despre un episod tensionat cu Ricky Martin: „Și-a dat jos microfonul și a plecat în...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
Cum intenționează Trump să încheie războiul din Ucraina: „Lumea nu a mai văzut așa ceva. Cu asta se termină”
Newsweek
Cu cât ar urma să crească pensiile militare din 1 ianuarie? Sunt 2 propuneri în Parlament. Documente
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu