Harta riscurilor în cazul unui cutremur puternic

Data publicării:
harta risc

Veşti proaste vin din partea salvatorilor. Zeci de oraşe din România ar trebui evacuate în cazul unui cutremur puternic, deoarece ar fi distruse. Printre ele - Bucureşti, Buzău şi Ploieşti unde, spun pompierii, numărul morţilor ar fi uriaş. Totodată, localităţi din aproape tot estul ţării ar putea fi evacuate. Sunt informaţii ce apar în ultimul studiu făcut de seismologi, profesori universitari şi geologi din întreaga ţară.

Cele mai multe victime sunt așteptate în Buzău, Ploiești și București

Este avertismentul specialiştilor care au făcut studii în întreaga ţară. Ei au în faţă o hartă pe care apar toate regiunile care pot fi afectate de un seism de peste 7 grade şi care s-ar putea produce în România. Judeţele în care vor fi înregistrate cele mai multe decese sunt marcate cu roşu.

Francisc Senzaconi - Prevenirea dezastrelor, IGSU: Mergem pe probabilitate la 100 de ani. Impact asupra populatiei, decese... În cazul unui cutremur o dată la 100 de ani Buzăul este distrus, foarte afectat.

Acelaşi pericol este şi în cazul oraşului Galaţi, dar şi al Capitalei.

Francisc Senzaconi - Prevenirea dezastrelor, IGSU: Bucureștiul este afectat puternic, în special partea de Nord.

Estul țării, evacuat în cazul unui seism puternic

Veştile proaste nu se opresc, însă, aici. Judeţele colorate cu portocaliu pe harta salvatorilor, peste 15 la număr, vor fi şi ele grav afectate de un cutremur. Printre ele distingem cam toate localităţile din jurul Bucureştiului, dar şi Râmnicu Sărat, Bacău, Mărăşeşti sau Bârlad.

Aproape întreaga regiune de est ar putea fi evacuată în cazul unui cutremur puternic. Harta specialiştilor indică acest lucru. Asta însemnă că în această parte a ţării, clădirile vor fi atât de afectate, încât oamenii nu s-ar mai putea întoarce luni bune în casele lor.

Francisc Senzaconi - Prevenirea dezastrelor, IGSU: Ceea ce vedem cu roșu înseamnă un impact foarte ridicat. La un cutremur calculat pe această variantă, partea de est a României înseamnă... înseamnă o grămadă de oameni evacuați.

Datele obţinute de salvatori sunt salvate într-o bază comună cu alte 13 ministere care pot interveni în cazul unui dezastru. Harta poate fi accesată folosind platforma online Rorisc, prima de acest gen realizată până acum de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă împreună cu forţele de intervenţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”